jig² sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: ns cf slv жєгати] (Reg) Granit.

jig³ sn vz jeg

jig¹ sn [At: LIUBA – IANA, M. 112 / V: (reg) jâg / Pl: ~uri / E: srb żig] (Reg) 1 (Ban) Semn făcut cu fierul roșu pe corpul animalelor. 2 (Ban) Semn făcut la botul sau la urechea oilor și a caprelor pentru a fi recunoscute. 3 (Mpp) Arsură în esofag, după beții, mâncăruri grase sau grele Si: jigăraie (7), jighineală (1), jigneală (4). 4 Senzație de mâncărime pe gât după unele mâncăruri acre. 5 Râgâială ce ustură în gât și în piept. 6 (Mdv) Inflamare a amigdalelor la cal.

JIG s. n. (Reg.) Arsuri în gît și în piept. – Comp. sb. žig.

jig n. Mold. 1. jeg; 2. jigăraie. [Slav. JIGŬ, din JIGATI, a arde].

jig n., pl. urĭ (vsl. žigŭ, sîrb. žig, arsură, rudă cu jignesc, jeg, jegăraĭ și jerăgaĭ). Est. Jerăgaĭ, arsură pe care, după mîncare, o simțĭ în esofag, în cauza suiriĭ acreliĭ din stomah (în med. pyrósis, vgr. pýrosis). – În Olt. ojig (sîrb. ožega).

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor; jip¹, lip¹. 2. (Reg.) Jar¹. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

jăb sn vz jeg

jăc sn vz jeg

jăg sn vz jeg

jâg¹ sn vz jeg

jâg² sn vz jig¹

jeg sn [At: BOCEANU, GL. / V: jăb, jăc, jăg, jâg, jeghiu, jig / Pl: ~uri / E: slv жєгъ, bg жєга, srb żega] 1 (Îrg) Jar² (1). 2 Strat de murdărie de pe pielea omului sau a animalelor Si: lip, slin. 3 (Reg) Jărăgai (4). 4 (Reg) Materie gălbuie și ceroasă de pe lâna oilor.

jeghiu sn vz jeg

❍JĂG = JEG.

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip¹; lip. 2. (Reg.) Jar¹. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

JEG s. m. 1. Strat gros de murdărie pe pielea omului. Fața omului cu ochii cenușii părea îmbătrînită, brăzdată în cutele cele mai subțiri ale feței, cu jeg negru de ulei greu de uns motoare. DUMITRIU, N. 272. 2. (Regional) Jar, jărăgai (1). Bagă lanțu-a doua oară Colo-n jegul de sub pară. POP. 3. (Mold.) Fig. Jărăgai (2).

JEG ~uri n. Strat de murdărie, adesea unsuros, depus de mai mult timp pe piele sau pe îmbrăcăminte; lip; slin. /<bulg. žeg

JEG s.n. (Ban.) Cărbuni aprinși. Pruna. Seg.Eleven Szen. LEX. MARS., 239. Etimologie: sl. žegŭ, bg. žeg. Cf. jăratec, jăriște (1).

jeg n. 1. materie gălbuie in lâna oilor; 2. murdăria de pe corp. [Cf. Slav. JEGŬ, arșiță, din JEGÕ, A arde (v. jig)].

jeg n., pl. urĭ (bg. žega, arșiță, pîrleală. Cp. și cu jig, jigăraĭe, jigodie). Munt. Slin, murdărie grasă de pele (lip) orĭ pe haĭne. Ban. Trans. Jar, jăratic.

jeg s. n., pl. jeguri

jeg s. n., pl. jeguri

jeg s. n., pl. jeguri

JIG s. v. arsură, usturime.

jig s. v. ARSURĂ. USTURIME.

JEG s. v. murdărie.

JEG s. v. jar, jăratic, jărăgai.

jeg s.n. 1 murdărie, necurățenie, soioșie, <înv. și pop.> scârnăvie, <pop. și fam.> măzăcie, porcărie, rapăn¹, slin, soi², <înv. și reg.> imăciune, noroi¹, tină, chirfoseală, comânjală, ghiră, hâră², huimată, im, imală, imoșală, izină, jig, jip², lip, lut, mânjeală, mâzgală, mocicoșag, morceală, moșcoleală, muruială, muruire, negreală, negru, porcăreață, rapor, râp², rugină, smoală, zăpor², zgură, <înv.> murdarlâc, necurăție, smârdă (v. smârd), smrad, smugă, soială, <fran.; înv.> saloperie, <fig.; reg.> porcăreală. Are mâinile pline de jeg. 2 (reg.) v. jar. Jăratic. 3 (med.; reg.) v. Jărăgai. Jărăgaie. 4 (arg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură.

jeg s. v. JAR. JĂRĂGAI. JERATIC.

JEG s. murdărie, necurățenie, (pop.) rapăn, scîrnăvie, slin, (înv. și reg.) măzăcie, tină, (reg.) im, izină, jip, lip, mînjeală, mîzgală, mocicoșag, moșcoleală, muruială, negru, (înv.) murdarlîc, necurăție, smîrdă. (Plin de ~ din cap pînă în picioare.)

jeg (jeguri), s. n. – 1. Jar, spuză. – 2. Murdărie, rapăn. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Pușcariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg „căldură”. Primul sens, rar, se păstrează încă în Banat și Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, răpănos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s. n. (fier, marcare a vitelor, marcă făcută cu fierul; arsură, piroză; anghină), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati și žigati „a arde” (Cihac, II, 510, crede că sensul de „piroză” și cel de „anghină” provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s. n. (jeg, murdărie), probabil prin încrucișarea lui jep sau jig cu lip (după Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigală (var. jivală, jihală, juvală, juhală), s. f. (vătrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Pușcariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s. f. (insectă; lighioană), probabil din sb. žiganja „înțepătură”, cf. rus. žigalka „muscă ce înțeapă” din sl. žuželica, după Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek „insectă”, după Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti „a trăi”, cu finala de la dihanie, gînganie, după Tiktin și Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adăugat în rom., după Pușcariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *žeganije „usturime”, după DAR); jigadină, s. f. (lighioană), încrucișare a lui jiganie, cu gadină, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigăraie (var. jigăranie, jigoare, jighireală), s. f. (piroză, senzație de arsură; boală a cîinilor, ftizie), de la jig „piroză” cu diverse suf. (din sl. žigati „a arde”, după Tiktin; din bg. žegorĭ „cîine ce suferă de căldură” și din mag. zsigora „ardere”, după Pușcariu, Dacor., VIII, 123 și DAR); jigări, vb. refl. (a slăbi, a se sfriji), de la jigăraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar „slab”, szigorodni „a slăbi”, după Cihac, II, 510 și DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigăreală, s. f. (slăbiciune fizică, lipsă de vlagă); țigărit, adj. (slab, jigărit), prin încrucișare cu ngr. τσιγαρίζω „a prăji, a arde”, cf. mr. țigărită „slabă”; jegăl, s. n. (piroză), din bg. žeglo; jigodie, s. f. (piroză; lighioană, termen depreciativ întrebuințat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. puțin clare, probabil cu un suf. sl. (după Cihac, II, 510; Tiktin; DAR și Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora „ftizie a cîinilor”, explicație ce pare insuficientă fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grăsimi, a rîncezi; a răni; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti „a arde”, cf. sb. žignuti „a înțepa” (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronunțarea greșită jigni drept greșeală similară celei de a pronunța ognă în loc de ocnă sau togmi în loc de tocmi); jigneală, s. f. (ofensă, insultă; usturime, mîncărime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) și probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

jig², jiguri, s.n. (reg.) 1. Semn făcut cu fierul roșu pe corpul animalelor, semn cu care se înfierează oile și caprele (la urechi). 2. Arsură pe esofag; jărăgai, jigăraie, pirozis, râgâială.

jig¹ (jâg) s.n. (reg.) Materie gălbuie și ceroasă care se află în lâna oilor; usuc.

jig, jiguri, s.n. – (reg.) Amăreală la stomac (Papahagi, 1925). În expr. mă taie jig = amăreala de la rânză (Faiciuc, 1998: 101). – Din srb. žig „arsură” < jigati „a arde” (Șăineanu, Scriban, DLRM, MDA).

jig, -uri, s.n. – Amăreală la stomac (Papahagi 1925). În expr. mă taie jig = amăreala de la rânză (Faiciuc 1998: 101). – Din srb. žig (MDA).

jâg, s.n. – v. jig¹.

jeg, jeguri, s.n. – (reg.) Murdărie, mizerie: „…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ♦ (onom.) Jeg, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din sl. žegǔ „arșiță” < jego „a arde” (Șăineanu; Cihac, Tiktin, Conev, Pușcariu, cf. DER; MDA); din bg. žeg „arșiță, pârleală” (Scriban, DEX, MDA).

jeg, -uri, s.n. – Murdărie, mizerie. – Din sl. žegǔ, cf. rus. žeg.

jeg în gât expr. informator, denunțător.

jeg penal expr. (deț., peior.) individ dezorientat / murdar, neîngrijit; fără personalitate.