jalobă sf vz jalbă¹

jalobă s.f. v. jalbă.

‡JALOBĂ (pl. -be) sf. = JALBĂ: direptatea și jaloba vinovatului poate să-l sprijinească la nevoia lui (PRV.-LP.); s’au vorbit... să dee ~ asupra lui cu feluri de clevetiri (NEGR.) [pol. rut. rus. žaloba].

jálobă V. jalbă.

jalbă¹ sf [At: PRAV. MOLD. 8/2 / V: ~lobă, ~lubă^[1] / Pl: ~be / E: slv жальба, bg жалба] 1 (Pop) Plângere în scris, adresată unei autorități. 2 (Fam; îe) Cum e ~a nene Ioane? Ce mai e nou? 3 (Fam; îae) Ce dorești? 4 (Înv; îe) A veni cu ~ba în proțap A porni o răscoală cu anumite revendicări. 5-6 (Fam; îae) A cere insistent și ostentativ un drept sau o favoare.

jalubă sf vz jalbă

jálbă s.f. (pop.; fam.) Plîngere, reclamație (făcută în scris) adresată unei autorități. ◊ Răvaș de jalbă (sau cu jalobă) v. răvaș, ◊ expr. A umbla (sau a merge, a veni, a purta, a se înfățișa) cu jalba (în proțap) = a cere, a reclama insistent un drept sau o favoare; ext. a protesta. Ei au mers chiar cu jalbă la rege spre a-și expune păsurile (EMIN.). • pl. -e, jălbi. și (înv.) jálobă s.f. I< slav. жальба bg. жалба

JALBĂ (pl. jelbi, jălbi, ‼ jelburi) sf. 1 Plîngere, reclamațiune: parcă erau umbrele unor creditori cari mă amețeau cu jălbile (GN.); mai întîiu ieși cu ~ vornicul Lupu Falcă-lată, cerînd să i se facă dreptate (ODOB.) ¶ 2 Petițiune, cerere, plîngere făcută în scris: începuse să se svonească prin sat de jelburi către guvern, spre a li se da pămînt (D.-ZAMF); au venit la Divan la București on rogojina prinsă în cap și cu jalba în proțap (I.-GH.) ; de la acest vechiu obiceiu, prin care reclamantul atrăgea atențiunea celor sus puși de a i se face dreptate, a rămas locuțiunea a veni cn jalba în proțap, a veni cu plîngere, a veni să reclame cu sgomot, sus și tare [vsl. žalǐba].

JALBĂ, jalbe, s. f. (Învechit și arhaizant) Petiție scrisă adresată unei autorități; plîngere, reclamație. Cîștiga binișor din jalbele oamenilor, fiindcă lucra mai ieftin, mai repede și chiar mai bine ca notarul. REBREANU, I. 82. Le-a făcut o jalbă lungă. NEGRUZZI, S. I 280. ◊ (Adesea în legătură cu verbul «a da») Am să mă plîng... să dau jalbă. COȘBUC, P. I 89. Dar, după o lungă vreme... Jalbă cîinele a dat. ALEXANDRESCU, P. 70. ◊ Expr. (Familiar; ironic sau glumeț) Cu jalba în proțap = cu reclamații ostentative și zgomotoase pentru orice nemulțumire, cît de mică. – Pl. și: jălbi (VISSARION, B. 375). – Variantă: jalobă (ALECSANDRI, T. 528, NEGRUZZI, S. I 225) s. f.

JÁLBĂ, jalbe, s. f. (Înv. și arh.) Plîngere făcută în scris unei autorități; reclamație. ◊ Expr. (Azi fam.) A umbla (sau a merge, a veni etc.) cu jalba în proțap = a cere insistent (și ostentativ) un drept sau o favoare. [Pl. și: jălbi. – Var.: jálobă s. f.] – Slav (v. sl. žalĭba).

JALBĂ ~e f. pop. 1) Adresare oficială către o autoritate, în care se exprimă o nemulțumire; plângere; reclamație. * A umbla (sau a veni, a merge) cu ~a în proțap a cere cu insistență un drept sau o favoare. 2) Act care conține o astfel de adresare; plângere. [G.-D. jalbei] /<sl. žaliba

jalbă f. plângere (mai ales scrisă). [Slav. JALĬBA].

jálbă f., pl. e și jălbĭ (vsl. žalĭba. V. jălesc). Plîngere, reclamațiune. Hîrtia pe care e scrisă această reclamațiune. Ce-ĭ jalba? Ce aĭ de reclamat? Ce doreștĭ? Cu rogojina’n cap și cu jalba’n proțap, în vechime, prezentîndu-te domnuluĭ cu rogojina aprinsă’n cap și întînzîndu-ĭ jalba prinsă’ntr’un proțap ca să te observe din mijlocu mulțimiĭ de reclamanțĭ (azĭ ironic cînd reclamĭ prea insistent: Ce mi-aĭ venit cu jalba’n proțap? V. Șăĭn. 1, 39). – Și jálobă și jálovă, pl. e (rus. žaloba).

jálovă V. jalbă.

jalbă (pop.) s. f., g.-d. art. jalbei; pl. jalbe

jalbă (pop.) s. f., g.-d. art. jalbei; pl. jalbe

jalbă s. f., g.-d. art. jalbei; pl. jalbe

jalbă, pl. jalbe

jalbă, -be.

jalbă (jelbi), s. f. – 1. Plîngere, reclamație. – 2. Cerere, petiție. – Var. (Mold.) jalobă. Sl. žalĭba (Miklosich, Lexicon, 191; Cihac, II, 155; Tiktin), cf. bg. žalba. Var. din sl. žaloba (Ivănescu, BF, VI, 104), cf. ceh., pol., rus. žaloba. – Der. jelbui, vb. (a reclama, a se plînge); jelbar, s. m. (persoană care se ocupa cu scrisul jalbelor; reclamant, solicitant).

a umbla cu jalba în proțap expr. a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva.

JALBĂ s. v. cerere, petiție, plângere, reclamație.

jalbă s.f. (înv. și pop.) 1 v. Cerere. Petiție. 2 (jur.) v. Plângere. Reclamație.

jalbă s. v. CERERE. PETIȚIE. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.

JALOBĂ s.f. (Mold.) Jalbă. Să nu poată grăi cătră giudeț să-și spuie jaloba. PRAV. Că acestu domnu ... au ascultat și giudecat jalobele săracilor. NCCD, 238; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST. Etimologie: rus., pol. žaloba. Cf. a r t i c.

JALOBĂ s.f. (Mold.) Jalbă.Să nu mai poată grăi cătră giudeț să-și spuie jaloba. PRAV. Că acestu domnu ... au ascultat și giudecat jalobele săracilor. NCCD, 238; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST. Etimologie: rus. žaloba. Cf. artic

jálbă, jalbe, s.f. (pop.) Plângere, reclamație scrisă, petiție. ■ (onom.) Jalbă, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. žalĭba (DEX).