jacaránda s.m. (bot.) Arbore din America tropicală, cu florile tubuloase, albastre, parfumate și cu lemnul foarte frumos, folosit în ebenisterie. • /< fr. jacaranda; cuv. guarani.

JACARANDA s. m. arbore din America tropicală, cu flori tubuloase albastre, miros plăcut și cu lemn frumos, folosit în ebenisterie. (< fr., engl. jacaranda)

jacaranda s. 1967 (cuv. amerind.) Arbore tropical de esență prețioasă v. imputrezibil (cf. fr., engl. jacaranda; LI 81)

JACARANDA Juss., JACARANDA, fam. Bignoniaceae. Gen originar din regiunile tropicale, pînă în 52 specii, erbacee, arbuști sau arbori, glabri sau pubescenți. Flori hermafrodite (caliciu mic, campanulat, cu 5 sepale, corolă cu 5 petale erecte sau îndoite, rotunjite, îndepărtate, 4 stamine fertile, un staminoid steril, lung, cuneiform) albastre sau violete, mari, în paniculă terminală sau în axa frunzei. Frunze opuse, simplu sau dublu-penate. Fruct, capsulă.

Jacaranda acutifolia Humb. et Bonpl. (syn. J. ovalifolia R. Br.; J. mimosifolia D. Don). Specie care înflorește numai în țara de origine, Brazilia. Flori albastre. Frunze dublu-penate asemănătoare celor de ferigi. Arbore pînă la 20 m înălțime.

Jacaranda obtusifolia Humb., Bonpl. et Kunth. Specie cu flori (caliciu mic, campanulat, cu 5 dinți, corolă cu 5 lobi rotunzi) mari, albastre, dispuse în raceme. Frunze bipenat-compuse, opuse. Tulpină, 12-14 m înălțime, lemnul de culoare neagră, odorant.