IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE IZMENÍ mă ~ésc intranz. rar 1) A avea o comportare de om mofturos; a face nazuri; a se fasoli; a se fandosi; a se marghioli; a se sclifosi. 2) A-și schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se sluți; a se schimonosi. /<sl. izmĕniti
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IZMENÍ vb. v. afecta, fandosi, maimuțări, prosti, sclifosi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
izmení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izmenésc, imperf. 3 sg. izmeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izmeneáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
izmenésc v. tr. (vsl. iz-mĭeniti, a schimba, a modifica, a altera. V. izmene, primenesc). Fam. Emoționez, zăpăcesc, prostesc: frica o izmenise de tot. V. refl. Fac mofturĭ, mă alint, mă afectez: cîntă odată și nu te maĭ izmenĭ! Mă prostesc (maĭ ales de bătrîneță [!]): s´a izmenit săracu! V. zaharisesc, ramolesc și spancelesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
izmeni, izmenesc v. r. 1. a se purta fără naturalețe; a se fandosi 2. a se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink