IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
izbúc s. n., pl. izbúcuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IZBÚC s. m. Izvor cu izbucnire și scurgere intermitente, care se formează în reg. carstice și funcționează pe principiului sifonului (ex. izbucul Călugări din com. Cărpinet, jud. Bihor, izbucul Bujor de pe valea Poșoga, afl. al Arieșului ș.a.); izvor intermitent.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IZBUC, mănăstire înființată între anii 1928 și 1930, în jud. Bihor, com. Cărpinet, având două biserici, una de lemn, Izvorul Tămăduirii, și alta de zid, Adormirea Maicii Domnului (cu picturi murale executate în 1969-1972).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
izbuc, izvor cu activitate intermitentă, funcționând pe principiul sifonului: apa adunată într-un gol carstic iese brusc la supr. în momentul când atinge nivelul cotului sifonului. Este caracteristic ținuturilor carstice (denumire regională din Mții Apus.). Sin. izvor vaucluzian.
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink