izbitură sf [At: ANON. CAR. / V: izbăt~ / Pl: ~ri / E: izbi + -tură] 1 Lovitură puternică Si: izbeală (1). 2 Repezire violentă în ceva sau în cineva Si: izbeală (2). 3 (Înv) Atac. 4 Trântitură. 5 (Med) Contuzie. 6 (Pop) Zvâcnire. 7 (Pop) Pulsație. 8 (Pop) Boală de inimă la copii.

IZBITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a (se) izbi ¶ 2 Rezultatul acestei acțiuni, lovitură puternică: un gealat, c’o ~ de topor, îi sbură capul de pe umeri (VLAH.); numai după izbitura portiței, coana Măndița văzuse că nu-i lucrul curat (GR.-N.).

IZBITURĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică, izbire. Izbitura barosurilor pe nicovale. CAMILAR, N. II 104. Înaintea mea se deschidea podul negru, scîrțîind jalnic din încheieturi subt izbiturile viforului. SADOVEANU, O. I 350. Pămîntul din ograda Gherghinei icnea sub izbiturile călcîilor. BUJOR, S. 101. ♦ Locul, urma, semnul unei lovituri; contuzie.

IZBITURĂ ~i f. Lovitură puternică. /a izbi + suf. ~tură

izbitură f. efectul izbirii: lovitură puternică.

izbitúră f., pl. ĭ. Rezultatu izbiriĭ, lovitură: corabia a primit o izbitură în coastă.

izbătură sf vz izbitură

izbitură s. f., g.-d. art. izbiturii; pl. izbituri

izbitură s. f., g.-d. art. izbiturii; pl. izbituri

izbitură s. f., g.-d. art. izbiturii; pl. izbituri

IZBITURĂ s. 1. v. lovitură. 2. v. plesnitură. 3. lovitură, trântitură. (O ~ de ușă.) 4. v. îmbrâncitură. 5. v. zvârlitură.

IZBITURĂ s. 1. lovitură, (pop.) pălitură, (reg.) ștos, (înv.) loveală. (O ~ puternică.) 2. lovitură, plesnitură. (Simte o ~ pe obraz.) 3. lovitură, trîntitură. (O ~ de ușă.) 4. brînci, ghiont. îmbrînceală, îmbrîncitură, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog. (Simte din toate părțile ~i.) 5. aruncătură, azvîrlitură, lovitură, zvîrlitură. (~ calului nărăvaș.)