căutare avansată
10 definiții pentru „iz”   declinări

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

iz s. n., pl. ízuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IZ s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IZ ~uri n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit; aromă particulară. Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44. Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5. Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Fig. Cîntece cu un is patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1. ♦ Miros (și gust) neplăcut. Vin cu iz de mucegai.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

iz s. n., pl. ízuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

iz n. gust particular. [Ung. IZ].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink