istrăvi vtr [At: VARLAAM, C. 13/1 / V: (înv) ~rivi, ~rovi, isvriti / Pzi: ~vesc / E: vsl сътравити „a consuma”] (Îrg) 1-2 A (se) risipi. 3-4 A (se) pierde. 5-6 A (se) păgubi.

† ISTRĂVI (-ăvesc) vb. tr. și refl. A (se) risipi, a (se) prăpădi [vsl. sŭtraviti].

istravă sf [At: IORGA, S. D. XVIII, 18, ap. DA / V: ~revă / Pl: ~ve / E: istrăvi] (Îrg) 1 Risipă. 2 Pierdere. 3 Stricăciune.

istrevă sf vz istravă

istrivi v vz istrăvi

istrovi v vz istrăvi

isvriti v vz istrăvi

† ISTRAVĂ (pl. -ăvi) sf. Risipă; stricăciune: să fie cineva cu mare privighiere (la velniță), ca să nu să facă ~ (DRĂGH.); nu face ~ cu chita (VIC.) [istrăvi].

istrávă f., pl. ăvĭ (d. istrăvesc, compus ca și otravă). Vechĭ. Azĭ nord. Cheltuire, risipă.

istrăvésc v. tr. (vsl. sŭtraviti, id., după iscodesc, iscrășesc). Vechĭ. Azĭ nord. Cheltuĭesc, risipesc (niște banĭ). V. isprăvesc.

istrăvi (-vesc, -it), vb. – A cheltui fără rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sŭtraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influențat asupra semantismului lui isprăvi, care are dublul sens „a termina” și „a cheltui fără rost”, ca istovi. Sec. XVII, astăzi rar, în Mold. și Bucov. – Der. istravă, s. f. (risipă); istrăvitor, adj. (cheltuitor).

ISTRĂVI vb. v. irosi, pierde, risipi.

istrăvi vb. v. IROSI. PIERDE. RISIPI.

ISTRAVĂ s. v. risipă.

istravă s. v. RISIPĂ.