ISTORIC³, -Ă, istorici, -e, adj. 1. Care aparține istoriei, care a intrat în istorie, privitor la istorie; p. ext. care are o importanță deosebită în dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. (v. semnificativ, însemnat, remarcabil, excepțional). Studii istorice. ▭ Congresul al V-lea al P.C.R. a avut o însemnătate istorică pentru lupta revoluționară din țara noastră. IST. R.P.R. 595. Cucerind acest oraș [Leningrad], în istoricele zile ale lui Octombrie 1917, proletariatul rus și-a cucerit nu numai marea sa patrie, dar a cucerit viitorul pentru proletariatul mondial. STANCU, U.R.S.S. 125. Din timpurile celor dintîi domni romîni au rămas mai multe familii istorice. BOLINTINEANU, O. 423. ◊ Monument istoric = construcție veche care, pentru valoarea ei artistică și istorică, este luată sub ocrotirea statului. ◊ Materialism istoric v. materialism. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care reprezintă un fapt din istorie, care tratează un subiect din istorie. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. Legile economice sînt legi cu caracter istoric. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a fost, a existat în realitate, demn de crezut; real, just. Adevăr istoric. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordine cronologică. Metodă istorică. ◊ Gramatică istorică v. gramatică. Fonetică istorică v. fonetică.