Din totalul de 27 sunt afișate 18 definiții pentru „istoric”   declinări

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică, este luată sub ocrotirea statului. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment, etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

istóric1 adj. m., s. m., pl. istórici; adj. f. istórică, pl. istórice
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

istóric2 s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. v. cronologic. 4. v. memorabil.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de istorie; propriu istoriei. Metodă ~că. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvelă ~că. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanță; care trebuie să intre în istorie. /<lat. historicus, fr. historique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC2 ~ci m. Specialist în istorie. /<lat. historicus, fr. historique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC3 n. Relatare cronologică și amplă a stării de lucruri dintr-un domeniu până la etapa actuală; privire retrospectivă; incursiune în trecut. /<lat. historicus, fr. historique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC s.m. Specialist în istorie; istoriograf. [< lat. historicus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC, -Ă adj. 1. Care ține de domeniul istoriei, privitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. 3. Corespunzător faptelor din istorie; real, just. 4. Cronologic. // s.n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. [Cf. lat. historicus, fr. historique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC, -Ă I. adj. 1. care ține de domeniul istoriei, referitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. care se schimbă în cursul istoriei. 3. corespunzător faptelor din istorie; real. 4. cronologic. II. s. n. expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. III. s.m. specialist în istorie; istoriograf. (< fr. historique, lat. historicus, it. istorico)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC1 s. n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amplu, în împrejurările în care s-a produs.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC2, istorici, s. m. Persoană care face studii istorice, savant specialist în domeniul istoriei; istoriograf. [Bălcescu] s-a dovedit literat eminent, istoric iscusit. SADOVEANU, E. 49. Istoricii din acel veac Se dau de la dreptate-n laturi. COȘBUC, P. II 251. Cei dintîi istorici au fost poeți. BĂLCESCU, O. I 60.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÓRIC3, -Ă, istorici, -e, adj. 1. Care aparține istoriei, care a intrat în istorie, privitor la istorie; p. ext. care are o importanță deosebită în dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. (v. semnificativ, însemnat, remarcabil, excepțional). Studii istorice.Con­gresul al V-lea al P.C.R. a avut o însemnătate istorică pentru lupta revoluționară din țara noastră. IST. R.P.R. 595. Cucerind acest oraș [Leningrad], în istoricele zile ale lui Octombrie 1917, proletariatul rus și-a cucerit nu numai marea sa patrie, dar a cucerit viitorul pentru proletariatul mondial. STANCU, U.R.S.S. 125. Din timpurile celor dintîi domni romîni au rămas mai multe familii istorice. BOLINTINEANU, O. 423. ◊ Monument istoric = construcție veche care, pentru valoarea ei artistică și istorică, este luată sub ocrotirea statului. ◊ Materialism istoric v. mate­rialism. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care reprezintă un fapt din istorie, care tratează un subiect din istorie. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. Legile economice sînt legi cu caracter istoric. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a fost, a existat în realitate, demn de crezut; real, just. Adevăr istoric. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în or­dine cronologică. Metodă istorică.Gramatică istorică v. gramatică. Fonetică istorică v. fonetică.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

istóric adj. m., s. m., pl. istórici; f. sg. istórică, pl. istórice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

istóric s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

istoric a. ce ține de istorie. ║ m. cel ce scrie istoria. ║ n. narațiune amănunțită: a face istoricul unei chestiuni.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*istóric, -ă adj. (vgr. ῾istorikós, lat. historicus). Din istorie, al istoriiĭ: fapte istorice. Timpurĭ istorice, a căror povestire e confirmată de documente (în opoz. cu timpurĭ fabuloase orĭ preistorice). Personagiŭ istoric, care a existat; romanț [!], dramă istorică, ale căreĭ personagiĭ îs luate din istorie, deși cele maĭ multe detaliĭ îs inventate. Nume istoric, nume celebru în istorie. S. m. și f. Persoană care scrie istorie: Tucidide și Tacit aŭ fost celebri istoricĭ. S. n., pl. e. Narațiune, expunere maĭ scurtă: a face istoricu uneĭ științe. Adv. În mod istoric: asta nu se poate susținea [!] istoric.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink