Din totalul de 21 sunt afișate 20 definiții pentru isprăvi, isprăvit   conjugări / declinări

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. — Din sl. isprăviți.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. — V. isprăvi.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăvít s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRĂVÍ vb. 1. v. termina. 2. v. încheia. 3. a epuiza, a încheia, a sfârși, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfârși, a termina. (Să ~ discuția.) 5. v. ieși. 6. v. consuma. 7. v. absolvi. 8. v. expira.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRĂVÍ vb. v. căpăta, distruge, dobândi, izbuti, înfăptui, nimici, obține, potopi, prăpădi, primi, realiza, reuși, sfărâma, zdrobi, zvânta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRĂVÍT adj. gata, încheiat, sfârșit, terminat, (înv.) săvârșit. (Un lucru ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRĂVÍT s. v. terminare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A isprăvi ≠ a începe
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Isprăvit ≠ neisprăvit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A ISPRĂVÍ ~ésc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a sfârși; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face să se isprăvească. [Sil. is-pră-] /<sl. ispraviti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ISPRĂVÍ mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta să mai existe; a se pierde; a se prăpădi. /<sl. ispraviti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. isprăveáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăvít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăví (isprăvésc, isprăvít), vb.1. A îndrepta, a rectifica, a corecta. – 2. A judeca, a da o sentință. – 3. A obține, a dobîndi. – 4. A executa, a înfăptui. – 5. A sfîrși, a termina, a mîntui. Sl. ispraviti „a îndrepta, a corecta; a alcătui, a forma”, de la pravŭ „drept” (Miklosich, Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin; DAR); cf. bg. izpravjam „a sfîrși”. Ca și în cazul lui iscodi (‹ ischoditi + sŭchoditi), trebuie adăugat sensul etimonului sl. și pe acela al lui sŭtroviti, „a consuma”, cf. istrăvi. Toate sensurile sînt înv., cu excepția sensului 5 și în parte a sensului 4. Der. ispravă, s. f. (ordin, hotărîre, sentință; rezultat, succes; act, ordin scris; înfăptuire, acțiune; faptă; sfîrșit), din sl. isprava „corecție”, dar cu sensurile, în parte înv., ale vb. isprăvi; neisprăvit, s. m. (pocitanie, stîrpitură); ispravnic, s. m. (administrator, dregător, guvernator; împuternicit, reprezentant; agent executiv; înv., prefect al poliției din București, sec. XVII-XVIII; prefect, guvernator al unui județ, funcție creată de Constantin Mavrocordat în 1761, în locul așa numiților vornicei; în trecut existau cîte doi în fiecare județ, în afară de Mehedinți și Rîmnic, unde nu era decît unul), din sl. (bg., rus.) ispravnikŭ; isprăvniceasă, s. f. (soție de ispravnic); isprăvnicel, s. m. (vătaf); isprăvnicie, s. f. (administrație, guvernare); isprăvnicat, s. n. (înv., guvernare); isprăvnici, vb. (a guverna, a administra, a executa); isprăvnicesc, adj. (administrativ).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăvì v. 1. a ajunge la un rezultat, a reuși: nimica n’au isprăvit; 2. a executa: câte le gândește, rău le isprăvește PANN; 3. a termina definitiv: isprăvește odată! [Slav. ISPRAVITI, a dirija, a constitui].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăvit n. sfârșit: isprăvitul mesei.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

isprăvésc v. tr. (vsl. is-praviti, a îndrepta, a rîdica [!], praviti, a îndrepta, d. pravŭ, drept, just. V. ispravă). Vechĭ. Îndrept, dreg. Azĭ. Vest. Termin, sfîrșesc, mîntuĭ, execut: a isprăvi o casă, o carte, o lucrare, o afacere. Consum orĭ vînd de tot, nu maĭ am: am isprăvit marfa, baniĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink