11 definiții pentru „ispravă”   declinări

ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

isprávă s. f., g.-d. art. isprắvii; pl. isprắvi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRÁVĂ s. 1. v. faptă. 2. aventură. (Își povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treabă, (pop. și ir.) pricopseală, (reg.) pricoapsă, (fam. și ir.) scofală. (N-a făcut mare ~.) 4. v. poznă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRÁVĂ s. v. autorizație, izbândă, împuternicire, reușită, succes.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRÁVĂ isprăvi f. 1) Rezultat favorabil obținut în urma unui efort fizic sau intelectual; reușită; izbândă; succes. 2) Faptă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; năzbâtie; șotie; poznă; boroboață; drăcie. [Sil. is-pra-] /<sl. isprava, bulg. izprava
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, lucrare, treabă, acțiune dusă pînă la capăt (cu bine); p. ext. aventură. Poporul rus are o legendă interesantă despre isprăvile unui erau al său cu numele Ilia Muromeț. SADOVEANU, L. 30. Mari isprăvi de vitejie Cunoscute poate vouă – Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două. IOSIF, P. 70. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) de treabă, cum­secade, vrednic, capabil, cinstit; (despre acțiuni) însem­nat, bun, remarcabil. Se aflau în neamul lor adevărați oameni de ispravă și gospodari buni. SADOVEANU, E. 96. Ce lucru bun a făcut... ca să facă și acum ceva de ispravă ? ISPIRESCU, L. 158. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. Taci, nebună bătrînă ce ești, că nu­mai vorba-i de tine... nu ești nici de-o ispravă. ALECSANDRI, T. I 363. ♦ Poznă, năzbîtie, năzdrăvănie. Știa să fie și sever cînd vă întreceați cu isprăvile în clasă și în curte. PAS, Z. I 112. 2. (Uneori ironic) Rezultat bun obținut în urma unei sforțări; izbîndă, reușită, succes. Cum să fac eu acu să mă întorc cu ispravă bună. ISPIRESCU, L. 77. Hulă grozavă și pîngărită ! Iaca frumoasele isprăvi ale învă­țăturii papistașilor. NEGRUZZI, S. I 13. Aștepta să vadă isprava... După cîtăva vreme au văzut creanga sa cea hultuită că s-au prins. DRĂGHICI, R. 102. Isprava haidu­cilor împotriva turcilor. TEODORESCU, P. P. 551. ◊ Fig. Fiecare ispravă a științei, artei sau industriei este o iz­bîndă asupra materiei pe care omul o supune trebuin­țelor... sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 90. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat. Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. ISPIRESCU, L. 13. Acest pîrîiaș neînsemnat... se repede ca să imbrățoșeze pre mîndrul rîu, pre care îl curtenește de atîția ani fără vreo ispravă. NEGRUZZI, S. I 316. ♦ (Învechit) Săvîrșire, sfîrșit, îndeplinire. Cu această statornicie au urmat cătră ispravă scoposului (= scopului) său. DRĂGHICI, R. 148. 3. (Învechit și regional; în loc. a d v.) De ispravă = de îndată, imediat, numaidecît. Inima mea cătră tine s-au robit de ispravă. CONACHI, P. 245. Cine strică dra­gostele... Mînce-l viermii de ispravă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

isprávă s. f., g.-d. art. isprăvii; pl. isprăvi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ispravă f. 1. rezultat mai ales favorabil: mă tem să nu te întorci fără nicio ispravă ISP.; 2. deplină execuțiune: când te apuci la vreo treabă, n’o lăsa fără ispravă PANN; 3. faptă mai adesea strălucită: multe și mari isprăvi; (ironic) ce mai ispravă! 4. fig. probitate: om de ispravă. [Slav. ISPRAVA, corecțiune].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

isprávă f., pl. ăvĭ (vsl. isprava, corecțiune, îndreptare. V. pravilă). Faptă, execuțiune (maĭ ales iron. saŭ fam.): Ce maĭ ispravă! N´aĭ făcut nicĭ o ispravă! Faptă vitejească: isprăvile luĭ Papură-Vodă. Execuțiune, sfîrșit, rezultat: a lăsa lucru fără ispravă (neterminat). A face un lucru de ispravă, a-l face bine și a-l termina. Om de ispravă, om serios, harnic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

om de ispravă / de nădejde expr. om bun; om pe care te poți bizui la nevoie.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink