ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ISONÁR ~i m. înv. Cântăreț în corul bisericii, care ține isonul. /ison + suf. ~ar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

isonár s. m., pl. isonári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

isonár m. (d. ison). Care ține isonu. Corist.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink