IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÓNIC¹ adv. Cu ironie; batjocoritor. /<fr. ironique, lat. ironicus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÓNIC² ~că (~ci, ~ce) Care conține sau exprimă o ironie; batjocoritor; zeflemitor. Surâs ~. /<fr. ironique, lat. ironicus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÓNIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înțepător. [Cf. fr. ironique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÓNIC, -Ă adj. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător. (< fr. ironique, lat. ironicus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÓNIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înțepător. (Ton ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

irónic adj. m., pl. irónici; f. sg. irónică, pl. irónice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*irónic, -ă adj. (vgr. eironikós, lat. irónicus). Plin de ironie: om, discurs, surîs, gest ironic. Adv. Cu ironie: a surîde ironic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink