IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink

IRÓNIC¹ adv. Cu ironie; batjocoritor. /<fr. ironique, lat. ironicus
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

IRÓNIC² ~că (~ci, ~ce) Care conține sau exprimă o ironie; batjocoritor; zeflemitor. Surâs ~. /<fr. ironique, lat. ironicus
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

IRÓNIC, -Ă adj. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător. (< fr. ironique, lat. ironicus)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

IRÓNIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înțepător. [Cf. fr. ironique].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

IRÓNIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înțepător. (Ton ~.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

irónic adj. m., pl. irónici; f. sg. irónică, pl. irónice
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink