irmiziu^[1], -ie a vz cârmâziu modificată

‡ IRMIZIU I. adj. Roșu închis: vin ~. II. sbst. Piele de această culoare.

IRMIZIU, -IE, irmizii, adj. (Popular) Roșu-închis. V. cîrmîziu. Vin d-ăl irmiziu. TEODORESCU, P. P. 575. ♦ (Substantivat) Piele roșie. Cu cizme de irmiziu. Cu obiele de bumbac. TEODORESCU, P. P. 474. – Variantă: hermîziu, -ie (TEODORESCU, P. P. 540) adj.

irmiziu a. Pop. [Formă redusă din cârmaziu, prin forma intermediară hirmiziu (deopotrivă cunoscută poeziei populare)]. ║ n. piele irmizie: cisme de irmiziu POP.

irmizíŭ, -íe adj. (cp. cu cîrmîziŭ). Vechĭ. Roș închis. S. n., pl. ĭurĭ. Un fel de pele roșie închisă.

cârmâziu, ~ie [At: ȘIO / V: ~muz~, ~muzie, ~mijiu, ~mijie, căsmăjiu, căsmăjie, irmiziu, irmizie / Pl: ~ii / E: cârmâz + -iu] 1 a (Pop) Roșu viu. 2 sn (Înv; îf irmiziu) Piele roșie. 3 sf (Înv; îf irmizea) Cizmă roșie.

cârmijiu, ~ie a vz cârmâziu

cârmuziu, ~ie a vz cârmâziu

cormojiu, ~ie a vz cârmâziu

irmizie sf vz cârmâziu^[1] corectat(ă)

CÎRMÎZIU adj. De coloarea cîrmîzului, roșu-închis, stacojiu.

CÎRMÎZIU, -IE, cîrmîzii, adj. (Popular) Roșu-închis; carmin. – Variantă: cîrmuziu, -ie (VLAHUȚĂ, O. AL. 135) adj.

CÎRMUZIU, -IE adj. v. cîrmîziu.

HERMÎZIU, -IE adj. v. irmiziu.

IRMIZEA, irmizele, s. f. (Popular) Cizmă făcută din piele de culoare roșie. Irmizele cumpăra și de nuntă se gătea. TEODORESCU, P. P. 642.

CÎRMÎZIU, -IE, cîrmîzii, adj. (Pop.) Roșu-închis, roșu-viu. – Din cîrmîz + suf. -iu.

CÂRMÂZIU ~e (~i) Care are culoarea cârmâzului; roșu-aprins. /cârmâz + suf. ~iu

cârmâziu a. de coloarea cârmâzului, roșiu închis. [Turc. KYRMYZY].

cîrmîzíŭ, -e adj. (turc. kyrmyzy). Roș ca cîrmîzu. V. profir și irmiziŭ.

irmizeá f., pl. ele (d. irmiziŭ). Vechĭ. P. P. Încălțăminte de irmiziŭ.

irmiziu (înv.) adj. m., f. irmizie; pl. m. și f. irmizii

irmiziu (înv.) adj. m., f. irmizie; pl. m. și f. irmizii

irmiziu adj. m., f. irmizie; pl. m. și f. irmizii

cârmâziu (pop.) adj. m., f. cârmâzie; pl. m. și f. cârmâzii

irmizea (înv.) s. f., art. irmizeaua, g.-d. art. irmizelei; pl. irmizele

cârmâziu (pop.) adj. m., f. cârmâzie; pl. m. și f. cârmâzii

irmizea (înv.) s. f., art. irmizeaua, g.-d. art. irmizelei; pl. irmizele, art. irmizelele

cârmâziu adj. m., f. cârmâzie; pl. m. și f. cârmâzii

irmizea s. f., art. irmizeaua, g.-d. art. irmizelei; pl. irmizele

cîrmîziu, portocaliu, tuciuriu etc. Numele de culori formate cu sufixul -iu ar putea fi explicate în românește: gălbui, verziu etc. (vezi Fulvia Ciobanii, SMFC, VI, p. 75). Dar cînd radicalul este turcesc, pare mai probabilă formarea în turcește. DA pornește pentru cîrmîziu de la tc. kirmizi, pe cînd DLRM, atît de neîncrezător de obicei în facultatea limbii noastre de a forma cuvinte: din elemente moștenite din latinește, explică îndrăzneț pe cîrmîziu din rom. cîrmîz + suf. -iu. Tot așa portocaliu e explicat de DLRM prin portocală + -iu (la fel Ciorănescu), deși πορτοϰαλλύς există în grecește. Evident, siguranță absolută nu putem avea, dar mi se pare mai probabil împrumutul, mai ales dacă ținem seamă de faptul că în trecut portocala nu putea fi prea răspîndită la noi. Liliachiu e explicat de DA, DLRM și Ciorănescu prin gr. λουλάϰι desigur, aici explicația prin română e jenată de finala -chiu, nu -ciu, totuși CADE și DE, care nu dau nici o etimologie, par a lăsa să se înțeleagă că formația e românească. Sigur TDRG face apel la tc. leylîki. Pe tuciuriu, DLRM îl explică de la pluralul tuciuri (dar cine și pentru ce ar fi întrebuințat pluralul în mod obișnuit?). N-ar mai fi rămas decît să explice și pe plumburiu prin pluralul plumburi, dar pasul acesta nu l-a făcut, ci a notat plumb + suf. -uriu. Un asemenea sufix există: de la alb s-a format alboare și de la acesta alburiu, care a fost înțeles ca derivat de la alb; după acest model, s-a putut forma și plumburiu. de la plumb și tuciuriu, de la tuci, fără să fie nevoie să pornim de la plural. (Vezi Theodor Hristea, Probleme de etimologie, București, 1968, p. 53.) Faptul acesta îmi dă curaj să încerc o explicație pentru cafeniu, explicat în DA (urmat de DLRM) prin cafea, influențat de castaniu; dar acesta din urmă nu poate fi considerat prea vechi, castanul nefiind familiar pentru români în secolele trecute. Aș fi fost dispus să văd aici o modificare a temei, cafeni- pentru cafe-, pornindu-se de la cafenea (baza acestuia, în turcă, este un compus cu kane „casă”). Mai curînd însă mă gîndesc la influența lui galbeniu, care e în paralelă cu gălbiu, gălbui. Cafeniu la rîndul lui va fi influențat pe căcăniu, cum propune CADE; cuvîntul e înregistrat și de Udrescu; în orice caz, e cunoscut în Muntenia, în graiurile familiare. Dar atunci ar trebui atras în discuție și căcănar, pe care DA îl explică neconvingător ca disimilat din -ărar.

CÂRMÂZIU adj. v. carmin, stacojiu.

cîrmîziu adj. v. CARMIN. STACOJIU.

irmiziu, irmizie, adj. (pop.) cărămiziu.