IRITÁȚIE, iritații, s. f. 1. Stare de enervare, de surescitare nervoasă; iritare. 2. Congestie ușoară sau inflamație (dureroasă) a unui organ, a pielii etc. – Din fr. irritation, lat. irritatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁȚIE ~i f. 1) Stare a unei persoane iritate. 2) Umflare și înroșire ușoară a unui organ sau țesut. [G.-D. iritației; Sil. -ți-e] /<fr. irritation, lat. irritatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁȚIE s.f. 1. Enervare, izbucnire de mânie; iritare. 2. Excitare anormală, inflamație a unui organ. [Gen. -iei, var. iritațiune s.f. / cf. fr. irritation, lat. irritatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁȚIE s. f. 1. iritare. 2. congestie, inflamație ușoară a unui organ. (< fr. irritation, lat. irritatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁȚIE s. 1. v. inflamație. 2. v. nervozitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iritáție s. f. (sil. -ți-e), art. iritáția (sil. -ți-a), g.-d. art. iritáției; pl. iritáții, art. iritáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*iritațiúne f. (lat. irritátio, -ónis). Acțiunea de a irita. Starea uneĭ persoane iritate, unuĭ organ iritat. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink