IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IRÍDIU n. Metal alb-argintiu, foarte dur, având diferite întrebuințări (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de măsurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Var. iridium (după def. din DEX și DN) -
LauraGellner
IRÍDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IRÍDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
irídiu s. n. [-diu pron. -diu], art. irídiul; simb. Ir
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Var. iridium (după def. din DEX și DN) -
LauraGellner
*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V. iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într´unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile [!] curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IRÍDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410ºC, p. f. 4.130ºC); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate și rezistență chimică, întrebuințat la confecționarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutăți și lungimi (în aliaj cu platina), a vârfurilor de peniță pentru stilouri (în aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant în 1804.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink