ireproșabil, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. I, 287 / Pl: ~i, ~e / E: fr irréprochable] 1 a Căruia nu i se poate reproșa nimic. 2 a Care este fără cusur Si: desăvârșit, impecabil, nereproșabil, perfect. 3 av Fără cusur Si: desăvârșit.

IREPROȘABIL, -Ă, ireproșabili, -e, adj. Care este fără cusur, căruia nu i se poate reproșa nimic, căruia nu i se poate găsi nici o vină, impecabil. V. corect. Un meșter ireproșabil. ▭ Primește de la el lungi epistole, cu un dictando ireproșabil. GALACTION, O. I 124. Sînt unele pagini din toate punctele de vedere ireproșabile. GHEREA, ST. CR. I 287. ◊ (Adverbial) Ireproșabil în negru îmbrăcat, În frac... ANGHEL-IOSIF, C. M. I 44.

IREPROȘABIL, -Ă adj. Fără cusur, foarte corect, impecabil. [Cf. fr. irréprochable].

IREPROȘABIL, -Ă adj. (și adv.) fără cusur, foarte corect, impecabil. (< fr. irréprochable)

IREPROȘABIL¹ adv. În mod desăvârșit; la perfecție. /<fr. irréprochable

IREPROȘABIL² ~ă (~i, ~e) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; absolut; complet; perfect; desăvârșit; impecabil. /<fr. irréprochable

ireproșabil a. ce nu merită nici un reproș.

*ireproșábil, -ă adj. (fr. irréprochable. V. reproș). Căruĭa nu i se poate face nicĭ un reproș, foarte bun, perfect: elev, lucru ireproșabil. Adv. În mod ireproșabil: a cînta ireproșabil.

ireproșabil (desp. -re-pro-) adj. m., pl. ireproșabili; f. ireproșabilă, pl. ireproșabile

ireproșabil (-re-pro-) adj. m., pl. ireproșabili; f. ireproșabilă, pl. ireproșabile

ireproșabil adj. m. reproșabil

ireproșabil.

IREPROȘABIL adj. 1. desăvârșit, impecabil, perfect. (Un serviciu hotelier ~.) 2. exemplar, impecabil, pilduitor. (O comportare ~.)

IREPROȘABIL adj. 1. desăvîrșit, impecabil, perfect. (Un serviciu hotelier ~.) 2. exemplar, impecabil, pilduitor. (O comportare ~.)