IREPROȘÁBIL, -Ă, ireproșabili, -e, adj. Căruia nu i se poate reproșa nimic; care este fără cusur, fără greșeli; desăvârșit, impecabil, perfect, nereproșabil. ♦ (Adverbial) Fără cusur, în mod desăvârșit. – Din fr. irréprochable.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IREPROȘÁBIL1 adv. În mod desăvârșit; la perfecție. /<fr. irréprochable
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IREPROȘÁBIL2 ~ă (~i, ~e) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; absolut; complet; perfect; desăvârșit; impecabil. /<fr. irréprochable
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IREPROȘÁBIL, -Ă adj. Fără cusur, foarte corect, impecabil. [Cf. fr. irréprochable].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IREPROȘÁBIL, -Ă adj. (și adv.) fără cusur, foarte corect, impecabil. (< fr. irréprochable)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IREPROȘÁBIL adj. 1. desăvârșit, impecabil, perfect. (Un serviciu hotelier ~.) 2. exemplar, impecabil, pilduitor. (O comportare ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ireproșábil adj. m. reproșabil
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*ireproșábil, -ă adj. (fr. irréprochable. V. reproș). Căruĭa nu i se poate face nicĭ un reproș, foarte bun, perfect: elev, lucru ireproșabil. Adv. În mod ireproșabil: a cînta ireproșabil.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink