iră sf vz irhă

IRĂ sf. Olten. (CONV.) (TUȚ.) Curelușă subțire de meșină cu care cos ciobanii cojoacele [srb. ira „meșină”].

irhă sf [At: CADE / V: er~, ier~, iră / Pl: ~he / E: mg irha] 1 Piele de oaie sau de vițel, mai ales albă, foarte subțire, tăbăcită. 2 (Îf iră, ierhă) Curelușă subțire folosită de ciobani pentru a coase cojoacele. 3 (Lpl) Locuri de sub picioare, la o piele de animal, unde nu este păr. 4 (Îf iră) Blană rasă de păr.

iră, s.f. 1. (reg.) Blană de animal rasă de păr. 2. (reg.) Curelușă subțire cu care ciobanii își cos cojoacele.

irhă s.f. (reg.) piele subțire și albă tăbăcită, ierhă.

írhă, irhe, (ierhă), s.f. (reg.; înv.) 1. Ornament pe pieptar. 2. Șubă (în satele din dreapta Tisei). – Din magh. irha „piele” (MDA).

irhă, irhe, (ierhă), s.f. – (reg.; înv.) 1. Aplicații decupate de piele subțire; ornament pe pieptarele femeilor (Bănățeanu, 1965: 122). 2. Șubă (în satele din dreapta Tisei). – Din magh. irha „piele” (MDA).

irhă, irhe, s.f. – 1. Aplicații decupate de piele subțire; ormanent pe pieptarele femeilor (Bănățeanu 1965: 122). 2. Atestat cu sensul de „șubă” în satele din dreapta Tisei (DRT). – Din magh. irha.