IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A IPOTECÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. și pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotechéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ ~ci f. Garanție acordată unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal în valoare cu un împrumut) care aparține debitorului. /<fr. hypothéque, lat. hypoteca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ s.f. Drept real care grevează un imobil, un teren etc. al cărui proprietar l-a dat ca garanție creditorului său; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypothèque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ s. f. mod de garantare cu bunuri imobiliare (clădiri, terenuri etc.) a unui credit. (< fr. hypothèque, lat. hypotheca, gr. hypotheke)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ipotécă (ipotéci), s. f. – Drept pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție. Gr. ὑποθήϰη (sec. XIX), și apoi din fr. hypothèque. – Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipotecă); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipotecă).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ipotécă f., pl. ĭ (vgr. ῾ypothéke, depozit, amanet, d. ῾ypotithemi, pun dedesupt [!]; lat. hypothéca. V. teacă). Jur. Amanetarea unuĭ imobil, drept dat creditoruluĭ asupra unuĭ imobil al debitoruluĭ luĭ și care nu se perde [!] dacă debitoru vinde orĭ lasă altuĭa acest imobil.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*ipotechéz, a -cá v. tr. (d. ipotecă; fr. hypothéquer). Jur. Pun ipotecă: șĭ-a ipotecat casa ca să capete banĭ cu împrumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink