IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ ~ci f. Garanție acordată unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal în valoare cu un împrumut) care aparține debitorului. /<fr. hypothéque, lat. hypoteca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ s.f. Drept real care grevează un imobil, un teren etc. al cărui proprietar l-a dat ca garanție creditorului său; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypothèque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ s. f. mod de garantare cu bunuri imobiliare (clădiri, terenuri etc.) a unui credit. (< fr. hypothèque, lat. hypotheca, gr. hypotheke)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉCĂ s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ipotécă (ipotéci), s. f. – Drept pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție. Gr. ὑποθήϰη (sec. XIX), și apoi din fr. hypothèque. – Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipotecă); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipotecă).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ipotécă f., pl. ĭ (vgr. ῾ypothéke, depozit, amanet, d. ῾ypotithemi, pun dedesupt [!]; lat. hypothéca. V. teacă). Jur. Amanetarea unuĭ imobil, drept dat creditoruluĭ asupra unuĭ imobil al debitoruluĭ luĭ și care nu se perde [!] dacă debitoru vinde orĭ lasă altuĭa acest imobil.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A IPOTECÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. și pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotechéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ipotechéz, a -cá v. tr. (d. ipotecă; fr. hypothéquer). Jur. Pun ipotecă: șĭ-a ipotecat casa ca să capete banĭ cu împrumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink