iosag sn [At: (a. 1696) IORGA, S. D. XII, 234 / V: isag^[1], iors~ / Pl: ~uri, ~age / E: mg jószág] (Trs) 1 Proprietate. 2 Avere. 3 Moșie. 4 Gospodăria și animalele mari din jurul ei. 5 (Pex) Toate clădirile de pe lângă casă, ce țin de gospodărie. 6 Lucru valoros. corectat(ă)

❍ IOSAG (pl. -aguri) sn. Tr.-Carp. 1 Moșie: ce mai mori la ~ul acela, ce mai făgădău de piatră (RET.) ¶ 2 Avere (imobilă), bogăție: Nu ți-ai vîndut ~u, Ca să mergi cu gheizășu (BRL.) [ung. jószág].

IOSAG, iosaguri, s. n. (Reg.) Moșie. ♦ Avere, bogăție. – Magh. joszág.

iosag n. stare, avere: nu cer mare iosag POP.

ĭoság n. (ung. jószág). Trans. Hăĭnet, avere la casa omuluĭ.

iorsag sn vz iosag

isag sn vz iosag

osag^[1] sn vz iosag

iosag (iosaguri), s. n. – (Trans.) Avere, bunuri, bogăție. Mag. jószág (Tiktin; DAR).

IOSAG s. v. avere, avut, avuție, bogăție, bun, domeniu, latifundiu, mijloace, moșie, situație, stare.

iosag s. v. AVERE. AVUT. AVUȚIE. BOGĂȚIE. BUN. DOMENIU. LATIFUNDIU. MIJLOACE. MOȘIE. SITUAȚIE. STARE.

IOSAG s.n. (Criș.) Avuție (în vite). Să nu furăm marha altuia și iosagul altuia și avuțiia altuia. C 1692, 506^r. Unii oamini nebuni . . . gîndesc . . . cum ar putea mînca iosagul altuia. MOL. 1695, 37^r. într-o zi să prăda de femeia casei sale si de tot iosagul său. MOL. 1695, 53^r; cf. C 1692, 513^v; MISC. SEC. XVII, 5^r, 5^v. Etimologie: magh. jószág. Cf. a g o n i s i t ă (2), b l a g ă, b o g ă t a t e, b u c a t e, m a r h ă, povijie, prilej, sirmea.

ioság, iosaguri, s.n. (reg.) Proprietate, moșie; avere, avuție: „Ies afară, n-am iosag, / Ce focuțu' să mă fac?” (Țiplea, 1906). (Sec. XVI). – Din magh. jószág „avere” (DLRM, MDA).

iosag, iosaguri, s.n. – (reg.) Proprietate, moșie; avere, avuție: „Ies afară, n-am iosag, / Ce focuțu’ să mă fac?” (Țiplea, 1906). Atestat sec. XVI, în Maramureș. – Din magh. jószág „avere” (Scriban; Tiktin, DA, cf. DER; DLRM, MDA).

iosag, -uri, s.n. – Proprietate, moșie; avere, avuție: „Ies afară, n-am iosag, / Ce focuțu’ să mă fac?” (Țiplea 1906). – Din magh. jószág „avere”.