io – Formulă care precedă, în documentele și înscrisurile oficiale, numele domnitorilor Țării Românești, și apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, în documentele muntenești (sec. XIV). Originea sa nu este precizată cu claritate; se pare că este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. În rom. trebuie să se fi confundat cu io, pronunțare vulgară a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. Fără circulație reală.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ĭo și ĭúo adv. (lat. úbi, pop. *ŭbi, „unde” de unde vine și it. ove, unde). Vechĭ. Unde. – În Trans. și ĭu.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÍE ii f. Bluză femeiască din componența costumului național, confecționată din pânză albă și ornamentată cu broderii sau cusături, de obicei geometrice, pe piept, la mâneci și la guler. [Art. ia; G.-D. iei; Sil. i-e] /<lat. linea
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
-ÍE/-IÚNE s. f. „stare”, „calitate”. (< fr. -ion)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÍE s. (Ban., Transilv. și Maram.) spăcel. (Poartă fotă și ~ înflorată.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÍE s. v. chișiță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
íe adv. (reg.) da, așa e!.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
íe s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (sil. i-i-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) íe f. (lat. linea [vestis], haĭnă de in, d. lineus, de in; fr. linge, sp. liña. V. in, linie. Cp. cu vîlnic). Vest. Cămașă femeĭască țărănească ornată cu cusuturĭ [!] de arnicĭ de orĭ-ce coloare și cu fluturĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) íe f. (lat. îlia n. pl., pîntece, coaste. V. iliac). Vechĭ. Partea de jos a pînteceluĭ, vintre. V. stinghie 2 și deșert.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Io, fiica lui Inachus, regele din Argos. A fost iubită de Zeus, care, pentru a o feri apoi de gelozia Herei, a metamorfozat-o într-o vacă. Bănuitoare, Hera îi cere însă soțului ei să-i dăruiască ei frumosul animal și Zeus, neavînd încotro, se supune. De acum începe pentru nefericita Io un șir întreg de suferințe. Hera îl pune pe Argus, înspăimîntătorul monstru cu o sută de capete, s-o păzească. La porunca lui Zeus insă Hermes îl ucide pe Argus (v. și Argus 1). Atunci Hera poruncește unui tăun uriaș s-o chinuiască. Înnebunită, Io cutreieră lumea gonind cu desperare [!] ca să scape de împunsăturile lui: ea străbate Grecia, traversează marea (care de atunci se numește Marea Ionică), apoi Bosforul, cutreieră Asia și ajunge, în sfîrșit, în Aegyptus, unde aduce pe lume un copil, pe Epaphus, fructul dragostei ei cu Zeus. În cele din urmă Io își recapătă înfățișarea omenească și domnește alături de fiul ei peste Aegyptus. Printre urmașii săi, și ai dinastiei pe care a întemeiat-o acolo, se numărau și danaidele. După moarte Io a fost transformată într-o constelație.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
alb-argintíu, -íe adj. Alb bătând în argintiu ◊ „De aici de sus, orașul are aspectul unei cetăți străjuite în cele patru zări de crenelurile alb-argintii ale șirurilor de blocuri din cele mai noi cartiere-oraș.” I.B. 7 VII 73 p. 4 (din alb + argintiu)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
albástru-argintíu, -íe adj. Albastru bătând în argintiu ◊ „Stâlpii și pereții au o culoare plăcută, albastru-argintiu.” Sc. 20 V 61 p. 1 (din albastru + argintiu; cf. germ. silberblau; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
alb-ivoríu, -íe adj. Alb bătând în culoarea fildeșului ◊ „Pe fațadele înconjurate de schele se aștern cărămizi ceramice alb-ivorii.” Sc. 14 V 61 p. 3 (din alb + ivoriu; cf. germ. elfenbein (weiss); Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398; FC I 168)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
biostimulatóriu, -ie adj. Care ajută la regenerarea țesuturilor ◊ „În sectorul cosmetic, atenția pentru înfățișarea omului se împletește cu grija pentru sănătate. Un exemplu din numeroasele care se pot cita: crema pentru bărbierit biostimulatorie semigrasă conține vitamina F, alantoină, unt de cacao.” Cont. 28 IX 62 p. 2 (din bio- + stimulatoriu; DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
extratimpuríu, -ie adj. Care apare foarte devreme ◊ „[Vând] bulbi de gladiole olandeze Priscilla, roz dantelat, extratimpuriu [...]” R.l. 9 X 91 p. 7 (din extra- + timpuriu)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fildeșíu, -ie adj. De culoarea fildeșului ◊ „M-am găsit în fața unui bărbat cu părul foarte cărunt, cu tenul fildeșiu, profund oriental.” R.lit. 28 III 74 p. 32 (din fildeș + -iu; DEX)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gri-fumuríu, -íe adj. Gri cu nuanțe fumurii ◊ „Se recomandă ochelari cu rame subțiri, metalice și cu lentile gri-fumuriu-deschis.” Săpt. 23 IV 76 p. 8 (din gri + fumuriu)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
róșu-cărămizíu, -íe adj. Roșu care bate în cărămiziu ◊ „Dar, de fapt, acest sol roșu-cărămiziu e un sol foarte prielnic bananierilor.” Sc. 19 II 67 p. 5 (din roșu + cărămiziu)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANCH’ IO SONO PITTORE (lat.) sunt și eu pictor – Exclamație atribuită lui Coreggio în fața tabloului „Sfânta Cecilia” al lui Rafael. Are un sens dublu: admirativ și stimulativ.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Phoronis, denumire purtată de Io, sora lui Phoroneus.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IO pron. pers. 1 sg. v. eu (I.) 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] [DEX '98]
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink