INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INVECTIVÁ ~éz tranz. livr. A trata cu invective. /<fr. invectiver
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INVECTIVÁ vb. I. tr. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. [< fr. invectiver].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INVECTIVÁ vb. tr. a spune invective la adresa cuiva. (< fr. invectiver)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INVECTIVÁ vb. v. insulta, înjura, jigni, ocărî, ofensa, ultragia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

invectivá vb., ind. prez. 1 sg. invectivéz, 3 sg. și pl. invectiveáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*invectivéz v. intr. (d. invectivă; fr. -iver). Arunc invective: a invectiva contra vițiuluĭ [!]. V. tr. Ocărăsc în public: a invectiva pe cineva.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink