INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANZITÍV ~ă (~i, ~e) gram. (despre verbe) Care exprimă o acțiune ce nu trece direct asupra unui obiect. /<fr. intransitif, lat. intransitivus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANZITÍV, -Ă adj. (Despre verbe) A cărui acțiune nu trece direct asupra unui obiect. [Var. intransitiv, -ă adj. / cf. fr. intransitif, lat. intransitivus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANZITÍV, -Ă adj. 1. (despre verbe) a cărui acțiune nu se exercită direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relație ~ă = relație în care nu se transmite un anumit raport de la primul la ultimul termen prin intermediul celorlalți termeni. (< fr. intransitif, lat. intransitivus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Intranzitiv ≠ tranzitiv
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

intranzitív adj. m. tranzitiv
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*intransitív, -ă adj. (lat. in-transitivus). Gram. Care nu e transitiv, care nu se poate construi cu acuzativu, care n´are pasiv, neutru, ca: mor, dorm, vin. Adv. În mod intransitiv: verbu „intineresc [!]” se întrebuințează și intransitiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink