INTRANSIGENT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

intransigent, ~ă av, a [At: MAIORESCU, CR. III, 419 / Pl: ~nți, ~e / E: fr intransigeant] 1-2 (Într-un mod) care nu acceptă compromisuri sau concesii Vz neînduplecat.

INTRANSIGENT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. – Din fr. intransigeant.

INTRANSIGENT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate cu nici un chip de la o anumită linie, care nu acceptă concilieri sau compromisuri, care nu cedează; neîmpăcat, neînduplecat, necruțător, neîngăduiior. Leninismul învață partidele comuniste să fie intransigente față de orice deviere oportunistă și naționalistă, să nu tolereze pe împăciuitoriști și capitulanți. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 445. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. Intransigent și îndrăzneț în acțiunile mari, dascălul... era cuprins de sfiiciune cînd vorbea. CAMIL PETRESCU, O. II 529.

INTRANSIGENT, -Ă adj. Neînduplecat, necruțător, incoruptibil. [Cf. fr. intransigeant, it. intransigente].

INTRANSIGENT, -Ă adj. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil. (< fr. intransigeant, it. intransigente)

INTRANSIGENT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care nu admite nici o concesie sau nici un compromis; consecvent în acțiuni și în convingeri; inflexibil. /<fr. intransigeant

intransigent a. și m. care nu face nici o concesiune.

*intransigént, -ă adj. (d. transigent). Care nu transige: partid politic intransigent.

intransigent adj. m., pl. intransigenți; f. intransigentă, pl. intransigente

intransigent adj. m., pl. intransigenți; f. intransigentă, pl. intransigente

intransigent adj. m., pl. intransigenți; f. sg. intransigentă, pl. intransigente

intransigent

intransigent.

INTRANSIGENT adj. 1. v. hotărât. 2. v. necruțător. 3. v. neîngăduitor.

INTRANSIGENT adj. 1. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător. (Om ~; caracter ~.) 2. necruțător. (~ cu hoții.)

Intransigent ≠ tolerant