căutare avansată
12 definiții pentru „intransigent”   declinări

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. – Din fr. intransigeant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANSIGÉNT adj. 1. v. hotărât. 2. v. necruțător. 3. v. neîngăduitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Intransigent ≠ tolerant
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANSIGÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care nu admite nici o concesie sau nici un compromis; consecvent în acțiuni și în convingeri; inflexibil. /<fr. intransigeant
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANSIGÉNT, -Ă adj. Neînduplecat, necruțător, incoruptibil. [Cf. fr. intransigeant, it. intransigente].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANSIGÉNT, -Ă adj. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil. (< fr. intransigeant, it. intransigente)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate cu nici un chip de la o anumită linie, care nu acceptă concilieri sau compromisuri, care nu cedează; neîmpăcat, neînduplecat, necruțător, neîngăduiior. Leninismul învață partidele comuniste să fie intransigente față de orice deviere oportunistă și naționalistă, să nu to­lereze pe împăciuitoriști și capitulanți. GHEORGHIU-DEJ, Art. CUV. 445. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. Intransigent și îndrăzneț în acțiunile mari, dascălul... era cuprins de sfiiciune cînd vorbea. CAMIL PETRESCU, O. II 529.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. sg. intransigéntă, pl. intransigénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

intransigent a. și m. care nu face nici o concesiune.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*intransigént, -ă adj. (d. transigent). Care nu transige: partid politic intransigent.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink