intoleranță sf [At: MAIORESCU, CR. III, 174 / Pl: ~țe / E: fr intolérance] 1 Refuz de a tolera (greșeli sau) nesupunere la norme Si: neîngăduință, netoleranță. 2 (Log) Incapacitate a unui sistem de a tolera abateri de la norme. 3 (Med) Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente sau alimente.

* INTOLERANȚĂ sf. Lipsă de toleranță [fr.].

INTOLERANȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduire. Din poema...«Savonarola», alăturea de vederi înalte, iese un suflu de intoleranță, de sectarism. GHEREA, ST. CR. I 175. 2. (Med.) Incapacitatea de a suporta unele medicamente. Intoleranță pentru sulfamide.

INTOLERANȚĂ s.f. 1. Lipsă de toleranță; neîngăduire. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. [Cf. fr. intolérance, it. intolleranza].

INTOLERANȚĂ s. f. 1. lipsă de toleranță. 2. incapacitate organică de a suporta un medicament, un aliment, un grefon etc. (< fr. intolérance)

INTOLERANȚĂ ~e f. 1) Caracter intolerant; lipsă de toleranță; neîngăduință. 2) Atitudine de intolerant. 3) Inaptitudine a organismului de a tolera unele medicamente, alimente. /<fr. intolérance

intoleranță f. lipsă de toleranță.

*intoleránță f., pl. e (lat. intolerantia). Lipsă de toleranță.

intoleranță s. f., g.-d. art. intoleranței; pl. intoleranțe

intoleranță s. f., g.-d. art. intoleranței; pl. intoleranțe

intoleranță s. f., pl. intoleranțe

INTOLERANȚĂ s. neîngăduință.

INTOLERANȚĂ s. neîngăduință.

Intoleranță ≠ îngăduință, toleranță