INTERPOL s.n. Poliție internațională, instituită în vederea combaterii eficace a delincvenței și criminalității pe plan mondial. [Cf. Inter(national) Pol(ice)].

INTERPOL s. n. poliție internațională, în vederea combaterii eficace a delincvenței și criminalității pe plan mondial. (< fr., engl. Interpol)

Interpol s. n. Organism internațional de poliție criminală ◊ „Interpolul e deseori imaginat ca un corp de superdetectivi, o ultrapoliție atotputernică.” Sc. 6 X 73 p. 6. ◊ „După cinci ani de cercetări, în care au colaborat carabinierii și poliția financiară italiană, Interpolul și F.B.I., s-a ajuns la depistarea unei organizații dominate de Mafia și având printre liderii ei pe celebrul G.B., «boss» renumit în rândul traficanților de droguri.” Sc. 1 V 74 p. 4. ◊ „Dosarele negre, analizate în cadrul dezbaterilor Adunării generale a Interpolului [...] pun în lumină statistici revelatoare cu privire la efectele luptei coordonate [...]” Sc. 22 X 78 p. 5; v. și Cont. 14 XII 79 p. 4, R.l. 10 III 82 p. 6 (abreviere din engl. Inter[national Criminal] Pol[ice Organization], care datează din 1956; cf. fr. Interpol; L. Seche în LR 2/75 p. 177; CD, DP; DEX, DN3)

INTERPOL n. Poliție criminală internațională. /<engl. Inter[national]Pol[ice]

Interpol s. pr. n.

INTERPOL (International Criminal Police Organization), organizație internațională creată la Viena, în 1923, având ulterior sediul la Berlin (din 1938), Paris (din 1948) și Lyon (din 1989); are ca scop lupta împotriva criminalității internaționale, asigurarea și dezvoltarea asistenței reciproce a tuturor autorităților de poliție criminală, în cadrul legilor existențe în diferite țări afiliate și în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului, stabilirea și dezvoltarea instituțiilor capabile să prevină și să reprime infracțiunile de drept comun. Inițial membră fondatoare, România s-a retras în 1950; cererea de reafiliere, prezentată în 1973, i-a fost aprobată.