INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTEROGATÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial Care conține o întrebare; întrebător. /<fr. interrogatif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTEROGATÍV, -Ă adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. ◊ Propoziție interogativă (și s.f.) = propoziție prin care se formulează direct sau se reproduce o întrebare. [Cf. lat. interrogativus, fr. interrogatif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Interogativă = propoziție interogativă - LauraGellner

INTEROGATÍV, -Ă adj. care exprimă o întrebare. (< fr. interrogatif, lat. interrogativus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTEROGATÍV adj. întrebător. (Ton ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. sg. interogatívă, pl. interogatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*interogatív, -ă adj. (lat. inter-rogativus. V. pre-rogativă). Gram. Care arată întrebarea, de întrebare: propozițiune interogativă, gest interogativ. Adv. În mod interogativ: a privi interogativ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink