INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INTEROGÁ ~ghéz tranz. 1) (persoane) A determina să răspundă asupra unei probleme; a întreba; a chestiona. 2) (martori, inculpați) A supune la un interogatoriu; a chestiona. 3) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a asculta; a examina. /<fr. interroger, lat. interrogare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTEROGÁ vb. I. tr. A pune întrebări; a examina (elevi). ♦ A supune (pe cineva) la interogatoriu. [P.i. 3,6 -ghează. / < lat., it. interrogare, fr. interroger].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTEROGÁ vb. tr. 1. a pune întrebări; a examina (elevi, studenți). 2. a supune unui interogatoriu. (< fr. interroger, lat. interrogare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTEROGÁ vb. 1. v. întreba. 2. v. asculta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

interogá vb., ind. prez. 1 sg. interoghéz, 3 sg. și pl. interogheáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*interóg, a -á v. tr. (lat. intér-rogo, -rogáre, de unde vine și întreb. – Se conjugă ca ab-rog). Adresez întrebărĭ cuĭva cercetîndu-l: a interoga un inculpat. Examinez un candidat ca să văd ce știe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink