internunțiu sm [At: BĂLCESCU, M. V. 176 / V: (înv) ~nciu / Pl: ~ii / E: lat internuntius] 1 Ambasador extraordinar al Papei pe lângă un guvern, în absența nunțiului papal ordinar. 2 (Înv) Ambasador al Austriei pe lângă Curtea Otomană.

* INTERNUNȚIU sm. ⛪ Ministru inferior nunțiului, trimis extraordinar sau reprezentant al papei pe lîngă o țară străină [it.].

INTERNUNȚIU s. m. (Învechit, și în forma internunciu) Ambasador extraordinar al papii pe lîngă un guvern. Internunciul, ajutat de ambasadorul Engliterei, izbutise a aduce lucrurile la o înțelegere. GHICA, S. 473. – Variantă: internunciu s. m.

INTERNUNȚIU s.m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Pron. -țiu, var. internunciu s.m. / it. internunzio, lat. t. internuntius].

INTERNUNȚIU s. m. amabasador al papei care-și exercită funcția în intervalul dintre două misiuni ale nunțiului papal ordinar. (< it. internunzio, lat. internuntius)

*internúnțiŭ m. (inter- și nunțiŭ: fr. internonce). Trimes al papiĭ la o curte străină în lipsa unuĭ nunțiŭ.

internunciu sm vz internunțiu

INTERNUNCIU s.m. v. internunțiu.

internunțiu [iu pron. ĭu] s. m., art. internunțiul; pl. internunții, art. internunțiii (desp. -ți-ii)

internunțiu [țiu pron. țĭu] s. m., art. internunțiul; pl. internunții, art. internunțiii (-ți-ii)

internunțiu s. m., pl. internunții^[1]