INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație. – Din fr. interlocuteur.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUTÓR ~oáre ( ~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care participă la o conversație; om care se întreține cu cineva; convorbitor. /<fr. interlocuteur
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. Participant la o discuție, la o conversație. [< fr. interlocuteur, it. interlocutore].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUTÓR, -OÁRE s. m. f. participant la o discuție, la o conversație; conlocutor. (< fr. interlocuteur)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUTÓR s. (livr.) conlocutor, (înv.) convorbitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*interlocutór, -oáre s. (lat. inter, între, și locutor, vorbitor). Conversator, care vorbește cu altu. Persoană care figurează într´un dialog: Alcibiade e unu din interlocutoriĭ obișnuițĭ aĭ Dialogurilor luĭ Platone.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

interlocutoáre s. f., g.-d. art. interlocutoárei; pl. interlocutoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink