INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUȚIÚNE ~i f. jur. Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală într-un proces. /<fr. interlocution
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUȚIÚNE s.f. Convorbire. ♦ Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var. interlocuție s.f. / < fr. interlocution, cf. lat. inter – între, loquor – a vorbi].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUȚIÚNE s. f. 1. convorbire. 2. (jur.) hotărâre care precedă sentința finală a unui proces. (< fr. interlocution)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

interlocuțiúne s. f., pl. interlocuțiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*interlocuțiúne f. (lat. inter-locutio, -ónis. V. locuțiune). Conversațiune, dialog. Jur. Judecată pin [!] care se pronunță un interlocutoriŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink