Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru inteligent, inteligență   declinări

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = domeniu al informaticii care dezvoltă sisteme tehnice capabile să rezolve probleme dificile legate de inteligența umană. ♦ Persoană inteligentă. 2. (În forma intelighenție) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță, intelighénție s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Alex | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNT adj. 1. ager, deștept, dibaci, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, deștept, înțelept. (O faptă ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s. v. intelectualitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Inteligent ≠ mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, netot, obtuz, prost, redus, tâmp, tont
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNT ~tă (~ți, ~te) Care vădește inteligență; plin de inteligență; cu capacități intelectuale deosebite. /<fr. intelligent, lat. intelligens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ ~e f. 1) Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; deșteptăciune. 2) Persoană inteligentă. /<lat. intelligentia, fr. intelligence, germ. Intelligenz
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNT, -Ă adj. Deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care manifestă inteligență. [Cf. lat. intelligens, fr. intelligent].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s.f. Înțelegere profundă, ușoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii și al științei; facultatea de a înțelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deșteptăciune; înțelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNT, -Ă adj. 1. deștept, ager la minte, pătrunzător. 2. care denotă inteligență. (< fr. intelligent, lat. intelligens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune. ◊ om inteligent. ♦ ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. sg. inteligéntă, pl. inteligénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

inteligénță s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

inteligent a. 1. care înțelege iute și bine: servitor inteligent; 2. care denotă inteligență: privire inteligentă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

inteligență f. l. facultatea de a înțelege lucrurile: 2. înlesnire, aptitudine de a înțelege: s’a achitat cu inteligență; 3. cunoștință aprofundată: inteligența afacerilor; 4. înțelegere.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink