căutare avansată
Din totalul de 22 sunt afișate 18 definiții pentru înstrăina, înstrăinare   conjugări / declinări

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁRE s,f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-.Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. [Pr.: -stră-i-. Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁ vb. v. emigra, expatria, pribegi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁRE s. (JUR.) alienare. (~ unui bun.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁRE s. v. emigrare, emigrație, expatriere, pribegie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNSTRĂINÁ ~éz tranz. 1) A face să se înstrăineze. 2) jur. A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns și pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. în-stră-i-] /în + străin
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNSTRĂINÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni străin (sufletește). 2) A se așeza cu traiul în altă parte, despărțindu-se de baștină și de cei apropiați. /în + străin
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. « de ») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe ci­neva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile fami­liei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-.Prez. ind. și: (rar) înstrăín (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreiná vb. I.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstră­ina și rezultatul ei. 1. Îndepărtare de locul nașterii sau al domiciliului permanent; pribegie, exil. Înstrăinarea noastră este hotărîtă, cine știe pentru cîtă vreme ! CREANGĂ, A. 125. De pe plaiu-nstrăinării... Văd o pasăre voioasă. ALECSANDRI, P. A. 86. 2. Întrerupere a unor legături strînse cu cineva; răcire a relațiilor; răceală, indiferență. Timp de patru­zeci și mai bine de ani n-am avut cu nici unul nici o ceartă, nici o înstrăinare. GALACTION, O. I 18. Zaharia Duhu, petrolistul milionar și maniac, fostul căutător de comori, îl privi cu un fel de înstrăinare. C. PETRESCU, A. 308. 3. Pierderea caracterului național. Se știe că unul din capetele de acuzație care i se aduceau era « înstrăinarea », faptul că a scris o serie de poezii în limba franceză. V. ROM. noiembrie 1953, 316. Pe vremea lui C. Negruzzi primejdia înstrăinării în limbă și literatură era mai mare. IBRĂILEANU, SP. CR. 101. 4. (Jur.) Transmiterea unui drept sau a unui lucru în proprietatea altei persoane. ♦ Furt. – Pronunțat: -stră-i-. – Variantă: înstreináre s. f.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

înstrăiná vb. (sil. -stră-i-), ind. prez. 1 sg. înstrăinéz, 3 sg. și pl. înstrăineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înstrăináre s. f. (sil. -stră-i-), g.-d. art. înstrăinării; pl. înstrăinări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înstrăinà v. 1. a face străin, a depărta dela sine: a înstrăinat o parte din avere; 2. a se expatria.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

înstrăinare f. Jur. transferarea unei proprietăți: înstrăinarea bunurilor Statului.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink