INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili, a alcătui¹. – Din fr. instituer, lat. instituere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INSTITUÍ instítui tranz. (întreprinderi, asociații, societăți, teorii etc.) A organiza pe un principiu nou (în mod oficial); a stabili; a constitui (prin lege). [Sil. in-sti-] /<fr. instituer, lat. instituere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTITUÍ vb. IV. tr. A înființa, a stabili, a întemeia. [P.i. instítui, 3,6 -ie. / < fr. instituer, cf. lat. instituere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTITUÍ vb. tr. a înființa, a organiza, a stabili, a întemeia. (< fr. instituer, lat. instituere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTITUÍ vb. 1. v. constitui. 2. a fixa, a hotărî, a întocmi, a orândui, a rândui, a stabili, a statornici, (înv.) a așeza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 3. a face, a stabili. (A ~ legi.) 4. a introduce, a stabili. (A ~ o anumită practică.) 5. v. proclama. 6. v. înființa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A institui ≠ a lichida, a suprima
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

instituí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. instítui, 3 sg. și pl. instítuie, imperf. 3 sg. instituiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*instítuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. institúere, d. statúere, a hotărî. – Se conj. ca constituĭ). Stabilesc, creez, înființez: a institui o școală. Stabilesc în funcțiune, așez, pun. Instituĭ un moștenitor, îl numesc pin [!] testament.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink