INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ ~e f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției. ◊ Primă ~ primă treaptă în ierarhia jurisdicției. În ultimă ~ în cele din urmă; până la urmă. /<fr. instance, lat. instantia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească. ♦ în ultimă ~ = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ s. (JUR.) justiție. (S-a prezentat în fața ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*instánță f., pl. e (lat. in-stantia. V. stanță). Seria actelor de procedură pin [!] care te adresezĭ tribunaluluĭ ca să te apere: a introduce o instanță. Jurisdicțiune. Tribunalu de prima instanță, care judecă în materiile care-s maĭ pe sus de competența judecătoriiĭ de pace. A judeca în ultimă instanță, a judeca fără să daĭ drept să se adreseze altuĭ tribunal maĭ înalt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink