căutare avansată
11 definiții pentru „instanță”   declinări

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ s. (JUR.) justiție. (S-a prezentat în fața ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ ~e f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției. ◊ Primă ~ primă treaptă în ierarhia jurisdicției. În ultimă ~ în cele din urmă; până la urmă. /<fr. instance, lat. instantia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească. ♦ în ultimă ~ = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. Organ de stat însărcinat cu înfăptuirea justiției. Instanță de recurs.Expr. În ultimă instanță = pînă la urmă, în cele din urmă.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

instanță f. procedură, urmărire înaintea justiției: tribunalul de prima instanță, care judecă toate afacerile civile ce sunt mai presus de competența judecătorului de pace.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*instánță f., pl. e (lat. in-stantia. V. stanță). Seria actelor de procedură pin [!] care te adresezĭ tribunaluluĭ ca să te apere: a introduce o instanță. Jurisdicțiune. Tribunalu de prima instanță, care judecă în materiile care-s maĭ pe sus de competența judecătoriiĭ de pace. A judeca în ultimă instanță, a judeca fără să daĭ drept să se adreseze altuĭ tribunal maĭ înalt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink