INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INSINUÁȚIE s.f. Insinuare. [Pron. -nu-a-ți-e, gen., -iei. / < fr. insinuation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSINUÁȚIE s. f. insinuare. (< fr. insinuation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

insinuáție s. f. (sil. -nu-a-ți-e), art. insinuáția (sil. -ți-a), g.-d. art. insinuáției; pl. insinuáții, art. insinuáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*insinuațiúne f. (lat. insinuátio, -ónis). Acțiunea de a insinua, de a vîrî: insinuațiunea uneĭ sonde într´o rană. Fig. Mod subtil de a face pe altu să-țĭ primească opiniunile. Lucru pe care-l daĭ ca să se înțeleagă fără să-l exprimĭ formal: calomniatoriĭ abilĭ procedează maĭ ales pin [!] insinuațiune. Ret. Figura pin care atragĭ bună-voința ascultătorilor pin vorbe dulcĭ și abile. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink