INOCENTÁ, inocentéz, vb. I. Tranz. A declara (pe cineva) nevinovat, a-l prezenta ca neștiutor; a dezvinovăți, a justifica. (< fr. innocenter)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu face nici un rău; predispus să facă numai bine; curat la suflet; candid. 2) Care crede orice din cauza ignoranței sau a lipsei de experiență; credul; naiv. 3) Care nu este vinovat de nimic; curat la suflet; candid; neprihănit; nevinovat. 4) Care nu poate fi condamnat; nevinovat. Faptă ~tă. /<fr. innocent, lat. innocens, ~ntis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter inocent; curățenie sufletească; neprihănire; candoare; nevinovăție. 2) Vorbă sau faptă de om inocent; naivitate. [G.-D. inocenței] /<fr. innocence, lat. innocentia
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNT, -Ă adj. 1. Nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (Ironic) Simplu; ignorant. [< fr. innocent, it. innocente, lat. innocens].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNȚĂ s.f. Nevinovăție, curățenie; candoare. [Cf. fr. innocence, it. innocenza, lat. innocentia].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNT, -Ă adj. 1. nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (ir.) simplu, ignorant. (< fr. innocent, lat. innocens)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNȚĂ s. f. curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ◊ (ir.) naivitate, simplitate; ignoranță. (< fr. innocence, lat. innocentia)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNT adj. 1. v. nevinovat. 2. v. ingenuu. 3. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, prea-curat. (Un surâs ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INOCÉNȚĂ s. 1. v. nevinovăție. 2. v. ingenuitate. 3. candoare, castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăție, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curățenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăție. (~ zâmbetului ei.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Inocent ≠ vinovat, stricat
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Inocență ≠ culpabilitate, vină, vinovăție
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
inocént adj. m., pl. inocénți; f. sg. inocéntă, pl. inocénte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*inocént, -ă adj. (fr. innocent, lat. innocens, -éntis, nevătămător, d. in-, ne, și nocére, a vătăma). Nevinovat, lipsit de culpă: acuzatu fu recunoscut inocent (saŭ ca inocent). Lud, simplu, naiv, candid, neștiutor de răŭ: un copil inocent. Fără răutate: glumă inocentă. Benign, inofensiv: remediŭ inocent. Jocurĭ inocente, micĭ jocurĭ de societate. Sfințiĭ inocențĭ (saŭ ca subst. inocențiĭ), ceĭ 14,000 de pruncĭ ucișĭ din ordinu luĭ Irod, care spera că va fi ucis și Hristos pintre [!] eĭ, după cum zice evanghelistu Mateĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*inocénță f., pl. e (lat. in-nocentia). Nevinovăție, lipsă de culpă: inocența unuĭ acuzat. Simplicitate, naivitate, candoare: inocența copiilor. Lipsă de răutate: inocența uneĭ glume. Benignitate, inofensivitate: inocența unuĭ remediŭ. Cu inocență, cu naivitate: a spune cu inocență o enormitate.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
inocentá vb. I A dezvinovăți, a declara (pe cineva) nevinovat; a reabilita ◊ „Televiziunea noastră a acordat celor de mai sus spații ample, mult prea mari, desigur pentru a-i inocenta pe cei în cauză pentru trecutul mai îndepărtat și pentru a spăla în acest fel de păcate întreaga nomenclatură.” Expres 30 III5 IV 90 p. 6 (din fr. innocenter; D. Urițescu CV 77)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink