INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INIȚIATÍVĂ ~e f. 1) Predispoziție de a întreprinde primul ceva sau de a avea îndrăzneală să facă ceva. 2) Chemare la o acțiune și organizare a realizării ei. [G.-D. inițiativei; Sil. -ți-a-] /<fr. initiative
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INIȚIATÍVĂ s.f. Faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♦ Calitatea, însușirea celui care este înclinat să lucreze, să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. [< fr. initiative, it. iniziativa, cf. lat. initium – început].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INIȚIATÍVĂ s. f. faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ◊ însușirea celui care este înclinat să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. (< fr. initiative)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

inițiatívă s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*inițiatívă f., pl. e (fr. initiative, d. lat. initiatum, supinu d. initiare, a iniția). Acțiunea de a face saŭ de a propune ceva în aintea [!] altora: a lua inițiativa. Acțiunea de a lucra, la nevoĭe, după capu tăŭ (spontaneŭ): inițiativa rațională e o calitate prețioasă la un șef militar. Inițiativă parlamentară, dreptu deputaților și senatorilor de a propune legĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink