INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INGÉNUU ~ă (~i, ~e) Care vădește sinceritate și curățenie morală; plin de nevinovăție sufletească; candid; naiv; inocent. Privire ~ă. [Sil. -nu-u] /<lat. ingenuus, fr. ingenu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INGÉNUU, -Ă adj. Nevinovat, curat, naiv, simplu, candid. ♦ s.f. (În teatru) Rol care prezintă o tânără fată naivă; (p. ext.) persoană ingenuă. [Pron. -nu-u. / < fr. ingénu, it. ingenuo, lat. ingenuus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INGÉNUU, -Ă I. adj. care dovedește ingenuitate. II. s. f. (teatru, cinem.) rol care prezintă o tânără fată naivă. (p. ext.) persoană ingenuă. (< lat. ingenuus,fr. ingénu)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INGÉNUU adj. candid, credul, inocent, naiv, neștiutor, (fig.) pur. (O ființă ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ingénuu adj. m. (sil. -nu-u), pl. ingénui; f. sg. ingénuă (sil. -nu-ă), pl. ingénue (sil. -nu-e)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ingénuŭ, -uă adj. (lat. in-génuus, născut liber, d. gignere, a naște. V. gen, geniŭ). Naiv, simplu, sincer din natură: tînăr ingenuŭ, aer ingenuŭ. Subst. Persoană ingenuă: Agnes a luĭ Molière a rămas tipu ingenueĭ. În teatru, actriță care joacă rolu ingenueĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink