14 definiții pentru îngâmfa (1 -gâmf), îngâmfa (1 -gâmfez), îngâmfat   conjugări / declinări

ÎNGÂMFÁ, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngấmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

!îngâmfá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfeáză/se îngấmfă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁ vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, megalomanic, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țâfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pâșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Îngâmfat ≠ modest
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNGÂMFÁ mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngâmfá vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. și pl. îngâmfă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îngânfat a. umflat de fumuri, de mândrie deșartă. [Vechiu-rom. îngâmfat, cu corpul umflat: în limba modernă cu sensul excluziv metaforic].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îngî́nf (mă), a v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla [!], de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îngînfát, -ă adj. Fudul, înfumurat: un parvenit îngînfat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink