căutare avansată
16 definiții pentru îngâmfa (1 -gâmf), îngâmfa (1 -gâmfez), îngâmfat   conjugări / declinări

ÎNGÂMFÁ, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngấmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

!îngâmfá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfeáză/se îngấmfă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁ vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÂMFÁT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, megalomanic, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țâfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pâșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Îngâmfat ≠ modest
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNGÂMFÁ mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÎMFÁ, îngî́mf, vb. I. Refl. (Despre oameni) A fi încrezut, a avea o atitudine trufașă; a se fuduli, a se mîndri, a se crede, a se făli, a se umfla în pene. Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stâpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63. – Prez. ind. și: (învechit) îngîmfez (ALEXANDRESCU, M. 63).
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGÎMFÁT, -Ă, îngîmfați, -te, adj. 1. Încrezut, înfumurat, fudul; vanitos, orgolios. Înalt și îngâmfat, își strînse haina Și plescăi din limbă, surîzînd. PORUMBACU, P. 93. Înnorat de gînduri stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. Mirele șădea pe perini cucuiat, fudul și îngîmfat. SBIERA, P. 127. ◊ (Substantivat) Gîndiți că nu știu că vreți să-l oborîți numai ca să puneți în locul lui pe contele de Kildar, un îngîmfat ? NEGRUZZI, S. III 352. 2. Fig. (Învechit) Umflat, bogat. Varza cea-ngîmfată- n foi. PANN, P. V. I 120.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îngâmfá vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. și pl. îngâmfă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îngânfat a. umflat de fumuri, de mândrie deșartă. [Vechiu-rom. îngâmfat, cu corpul umflat: în limba modernă cu sensul excluziv metaforic].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îngî́nf (mă), a v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla [!], de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îngînfát, -ă adj. Fudul, înfumurat: un parvenit îngînfat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink