O definiție pentru infortuniu
Etimologice
infortuniu (-ii), s. n. – Nenorocire, nefericire. It. infortunio. Împrumut literar din poezia romantică (Nicoleanu), înv.
Intrare: infortuniu
infortuniu substantiv neutru
| substantiv neutru (N53) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)