Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru infirm, infirma   conjugări / declinări

INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMÁ vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. v. abroga.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A infirma ≠ a adeveri, a afirma, a confirma
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A INFIRMÁ infírm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMÁ vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadevărat. ♦ A anula (un mandat de arestare, o hotărâre). [P.i. infírm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMÁ vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminți. (< fr. infirmer, lat. infirmare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

infirmá vb., ind. prez. 1 sg. infírm, 3 sg. și pl. infírmă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infirmà V. 1. a face mai slab, a lua tăria: a infirma o mărturie; 2. Jur. a anula: a infirma o sentință.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍRM adj., s. (MED.) invalid, schilod, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Infirm ≠ valid, întreg, teafăr
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍRM ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; calic; beteag; schilod. /<fr. infirme, lat. infirmus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍRM, -Ă adj., s.m. și f. Schilod, beteag, neputincios. [Cf. fr. infirme, lat. infirmus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍRM, -Ă adj., s. m. f. schilod, neputincios, invalid. (< fr. infirme, lat. infirmus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; f. sg. infírmă, pl. infírme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infirm a. de constituțiune slabă, atins de o boală permanentă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink