15 definiții pentru infern

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INFERN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

INFERN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

infern sn [At: EMINESCU, P. 215 / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat infernum, it inferno] 1 Loc unde sunt aruncate sufletele celor păcătoși, după moarte, pentru a fi supuse la chinuri veșnice Si: iad, gheenă, hades, tartar 2 (Fig) Loc de dezordine și de confuzie. 3 (Fig) Viață plină de chinuri. 4 (Fig) Situație chinuitoare, greu de suportat. 5 (Fig) Tortură sufletească. 6 (Liv) Colecție de cărți licențioase, formând în bibliotecile mari o serie aparte, la care accesul este limitat.

INFERN s. n. (În credințele religioase) Loc imaginar, de chin și de suferințe unde se crede că ar ajunge după moarte sufletele păcătoșilor; iad. Cu toată culoarea lor, care o reamintește pe a infernului, bivolii sînt animalele preferate ale acestui luminos ținut. BOGZA, C. O. 295. Ați crede că această poartă este intrarea infernului. CARAGIALE, O. III 141. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern, Ca umbre străvezie ieșite din infern Ei zboară... EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. De aceea traiul cu Brigita ajunge un infern. GHEREA, ST. CR. II 329.

INFERN s.n. (Liv.) 1. Iad. 2. Locaș subpămîntean unde cei vechi credeau că rămîn sufletele morților. 3. Colecție de cărți licențioase, formînd în bibliotecile mari o secție aparte unde accesul este limitat. 4. (Fig.) Loc de dezordine și de confuzie. [Pl. (rar) -nuri, -ne. / < lat. infernus, cf. it. inferno].

INFERN s. n. 1. (mit.) locaș subpământean unde se credea că rămân sufletele morților. 2. iad. 3. colecție de cărți licențioase, formând, în bibliotecile mari, o secție aparte unde accesul este limitat. 4. (fig.) atmosferă de dezordine și de confuzie; situație greu de suportat, viață chinuită. (< lat. infernus, it. inferno)

INFERN n. 1) rel. Loc unde se crede că sufletele păcătoșilor sunt supuse, după moarte, unor chinuri veșnice; iad; gheenă. 2) fig. Loc cu condiții insuportabile; iad. 3) fig. Stare de nefericire. /<lat. infernus

infern n. 1. Mit. locașul subpământean unde rămâneau de-a pururea sufletele morților; 2. fig. loc de supliciu.

*inférn n., pl. e și urĭ (lat. ĭnfernum [locum], locu de jos, ĭadu, saŭ inferna [loca], locurile de jos). Ĭad, locu morților păcătoșĭ. Fig. Loc de suferință.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INFERN s. (BIS.) iad, (livr.) gheenă, tartar, (înv.) matca focului.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

infern (infernuri), s. n. – Iad, gheenă. It. inferno (sec. XIX). – Der. infernal, adj., din fr. infernal.

Intrare: infern
infern1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infern
  • infernul
  • infernu‑
plural
  • inferne
  • infernele
genitiv-dativ singular
  • infern
  • infernului
plural
  • inferne
  • infernelor
vocativ singular
plural
infern2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infern
  • infernul
  • infernu‑
plural
  • infernuri
  • infernurile
genitiv-dativ singular
  • infern
  • infernului
plural
  • infernuri
  • infernurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

infern, inferne / infern, infernurisubstantiv neutru

rar (la) plural
  • 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cu toată culoarea lor, care o reamintește pe a infernului, bivolii sînt animalele preferate ale acestui luminos ținut. BOGZA, C. O. 295. DLRLC
    • format_quote Ați crede că această poartă este intrarea infernului. CARAGIALE, O. III 141. DLRLC
    • format_quote Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern, Ca umbre străvezie ieșite din infern Ei zboară... EMINESCU, O. I 98. DLRLC
  • 2. figurat Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. DEX '09 DEX '98 DN
    • format_quote De aceea traiul cu Brigita ajunge un infern. GHEREA, ST. CR. II 329. DLRLC
  • 3. Colecție de cărți licențioase, formând în bibliotecile mari o secție aparte unde accesul este limitat. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.