INFAM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

infam, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 48 / Pl: ~i, ~e / E: fr infâme, it infame, lat infamis] 1-2 smf, a (Om) josnic. 3 a Rușinos. 4 a (Fig; d. vreme) Urât. 5-6 smf, a (Om) care merită oprobriul public. 7-8 smf, a Ticălos. 9 a (Fig) Oribil. 10 a (Fig) Groaznic.

INFAM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic. mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infame, lat. infamis.

INFAM, -Ă, infami, -e, adj. 1. Josnic, nedemn. Taci... taci... cu prostiile tale infame. CAMIL PETRESCU, T. II 151. Puneți ordin lucrurilor voastre, spre a nu se vătăma sacra libertate de către dușmanii patriei prin intrigile lor cele infame. BOLINTINEANU, O. 248. ♦ (Substantivat) Om care se comportă în chip nedemn; canalie. Spre răsplata tuturor acestor jertfe, o azvîrliți cu dispreț, zicînd: atita e tot! cruzi, nesimțitori, infami, nelegiuiți. NEGRUZZI, S. I 48. 2. Fig. Oribil, de nesuferit. După o vreme infamă, trei nopți și trei zile de furtună și întuneric, de azi dimineață norii se risipesc. CARAGIALE, O. VII 19.

INFAM, -Ă adj., s.m. și f. Josnic, nemernic, nedemn. ♦ (Fig.) Oribil, groaznic. [< fr. infâme, it. infame, lat. infamis].

INFAM, -Ă adj., s. m. f. demn de dispreț, josnic, nemernic, nedemn. ◊ (fig.) oribil, groaznic. (< fr. infâme, lat. infamis)

INFAM ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care este în stare să comită fapte nedemne; josnic; nemernic; ticălos; mârșav; mizerabil; abject. 2) Care provoacă scârbă; respingător; dezgustător; repugnant; repulsiv. /<fr. infâme, it. infamis

infam a. 1. înfierat de legi sau de opiniunea publică; 2. care aduce rușine: faptă infamă. ║ m. persoană dezonorantă.

*infám, -ă adj. (lat. infámis, d. in-, fără, și fama, faĭmă). Pătat de infamie, fără onoare: act infam. Înjositor, rușinos: trădare infamă. Murdar, necurat, prost, chinuitor: locuință infamă, sufla un vînt infam. Subst. Un infam, un nelegĭuit. Adv. În mod infam: acest orator vorbește infam, ploŭă infam.

infam adj. m., pl. infami; f. infamă, pl. infame

infam adj. m., pl. infami; f. infamă, pl. infame

infam adj. m., pl. infami; f. sg. infamă, pl. infame

INFAM adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

INFAM adv. v. mișelește, netrebnic, ticăloșește.

INFAM adj., s. 1. adj., s. abject, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.)

infam adv. v. MIȘELEȘTE. NETREBNIC. TICĂLOȘEȘTE.

Infam ≠ sublim

ECRASEZ L’INFÂME! (fr.) striviți infamul! – Deviza de luptă a lui Voltaire împotriva superstiției, intoleranței și fanatismului religios.