INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INFAMÁ vb. I. tr. (Liv.) A defăima, a dezonora; a acuza pe nedrept. [< it., lat. infamare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFAMÁ vb. tr. a acuza pe nedrept; a defăima. (< lat., it. infamare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

infamá vb., ind. prez. 1 sg. infaméz, 3 sg. și pl. infameáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic. mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infame, lat. infamis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÁM ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care este în stare să comită fapte nedemne; josnic; nemernic; ticălos; mârșav; mizerabil; abject. 2) Care provoacă scârbă; respingător; dezgustător; repugnant; repulsiv. /<fr. infâme, it. infamis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÁM, -Ă adj., s.m. și f. Josnic, nemernic, nedemn. ♦ (Fig.) Oribil, groaznic. [< fr. infâme, it. infame, lat. infamis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÁM, -Ă adj., s. m. f. demn de dispreț, josnic, nemernic, nedemn. ◊ (fig.) oribil, groaznic. (< fr. infâme, lat. infamis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÁM adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÁM adv. v. mișelește, netrebnic, ticăloșește.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Infam ≠ sublim
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infám adj. m., pl. infámi; f. sg. infámă, pl. infáme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*infám, -ă adj. (lat. infámis, d. in-, fără, și fama, faĭmă). Pătat de infamie, fără onoare: act infam. Înjositor, rușinos: trădare infamă. Murdar, necurat, prost, chinuitor: locuință infamă, sufla un vînt infam. Subst. Un infam, un nelegĭuit. Adv. În mod infam: acest orator vorbește infam, ploŭă infam.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink