INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INFAILÍBIL ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care nu poate greși; nesupus greșelilor. 2) Care are rezultate asigurate. Un remediu ~. [Sil. in-fa-i-] /<fr. infaillible
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFAILÍBIL, -Ă adj. Care nu se poate înșela, care nu poate greși; perfect. [Pron. -fa-i-. / cf. fr. infailible, lat. infaillibilis < in – ne, fallere – a înșela].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFAILÍBIL, -Ă adj. care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect. (< fr. infaillible)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INFAILÍBIL adj. v. cert, sigur.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Infailibil ≠ failibil
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infailíbil adj. m. (sil. -fa-i-), pl. infailíbili; f. sg. infailíbilă, pl. infailíbile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infalíbil, -ă adj. (mlat. in-fallibilis, d. fállere, a înșela. V. fals, ifalit ?). Care nu se poate înșela, care nu poate greși: Dumnezeŭ e infalibil. Sigur, care nu poate lipsi: a prezice un succes infalibil. Adv. În mod infalibil. – Fals infailibil (fr. infaillible).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink