INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INERÉNT ~tă (~ți, ~te) Care aparține în mod firesc unui lucru sau fenomen; propriu esenței unui lucru sau fenomen; intrinsec; esențial. Contradicții ~te acestei epoci. /<fr. inhérent, lat. inhaerens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INERÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. [< fr. inhérent, cf. lat. inhaerens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INERÉNT, -Ă adj. (și adv.) care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. (< fr. inhérent, lat. inhaerens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

inerént adj. m., pl. inerénți; f. sg. ineréntă, pl. inerénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*inerént, -ă adj. (lat. in-háerens, -éntis, part. d. inhaerére, a fi lipit de, fr. inérent. V. ad-erent, ezit). Care e din natură strîns legat de alt-ceva: greutatea e inerentă materiiĭ, eroarea e inerentă spirituluĭ uman.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink